Mopan Suceava
Actualitate

Adrian Popoiu: spitalele din Siret în pericol de a fi închise, la propunerea Ministerului Sănătății

Edilul orașului Siret, Adrian Popoiu,  a anunțat în această după-amiază că cele doua spitale din Siret sunt în pericol de a fi închise la propunerea Ministerului Sănătății.

Primarul orașului Siret a declarat că va face tot posibilul pentru  ca acest lucru sa nu se întâmple, menționând că la nivelul întregului județ sunt prevăzute desființări de spitale, comasări, reducerea numărului de paturi, trecerea la spitalizarea de zi etc.

”Primăria Siret, în momentul de față, are în evaluare doua proiecte europene cu valoare totală de 3 milioane de euro care vizează în principal Spitalul de Boli Cronice Siret. Suntem pregătiți să dezvoltăm spitalele din Siret nu să le desființăm. Mă întreb: au rămas guvernanții noștri fără bani, și vor să facă economii pe spatele nostru al siretenilor, închizând cele doua spitale??? Înțeleg că economia duduie, iar banii la buget sunt tot mai mulți”, a transmis edilul Adrian Popoiu.

Primarul a precizat că se mândrește cu spitalele din oraș care asigură servicii medicale de calitate, infrastructura fiind  modernizată pe fonduri de la bugetul de stat, bugetul local, sponsorizări și fonduri europene,  subliniind faptul că spitalul de psihiatrie este considerat unul din cele mai performante și moderne spitale din țară, în momentul de față fiind singurul spital din țară care gestionează și implementează un proiect european de cercetare în domeniul psihiatriei.

Primarul Adrian Popoiu a anunțat că pe data de 25 februarie va avea loc o întâlnire la Iași, unde se vor discuta aspectele prezentate. ”Nu vom merge umili, doar cu „jalba in proțap” ci vom merge demni, să apăram cu argumente atât angajații celor două spitale cât și eventualii beneficiari din Siret și împrejurimi, care vor fi nevoiți sa se adreseze altor spitale” a transmis edilul Siretului în finalul comunicatului.



Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *