Băiețel de 4 ani din Burdujeni, dispărut din fața blocului, recuperat de polițiști în zona Carrefour
Miercuri seară, pe la ora 20.20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Burdujeni au fost sesizați prin 112 de către o femeie de 40 de ani din cartierul Burdujeni, despre faptul că fiul acesteia în vârstă de 4 ani a dispărut din fața blocului.
Ea a explicat polițiștilor că de circa 30 de minute nu își găsește băiatul de 4 ani, lăsat în fața blocului. S-au efectuat căutări în zona adiacentă domiciliului, prin parcuri și zone de agrement, dar și pe traseele de deplasarea iar în cele din urmă, un echipaj l-a observat pe băiețel neînsoțit, dezorientat, în zona Carrefour, la peste un kilometru distanță de casă. Copilul recuperat a fost adus și încredințat mamei sale, neavând urme de violență și fără a fi fost victima vreunei infracțiuni.
Mama copilului fost avertizată de polițiști cu privire la modul de supraveghere a minorului pe viitor.
Este al doilea caz de acest fel petrecut în această săptămână, în municipiul Suceava. Cu doar trei zile înainte, o mămică și-a pierdut fetița de 4 ani în pădurea Zamca. Copila a fost găsită la aproape doi kilometri distanță, în centrul orașului, lângă Teatrul municipal.