Bărbat găsit mort în cabina unui camion, la Pojorâta
Ieri, 25.07.2019, în jurul orei 15.06, polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către un echipaj SMURD cu privire la faptul că un șofer a fost găsit decedat în cabina unui camion pe raza comunei Pojorâta.
În parcarea situată pe marginea D.N. 17, în dreptul km. 180+500 metri, pe raza comunei Pojorâta, a fost identificat ansamblul de vehicule format din autoutilitara marca DAF iar în interiorul cabinei a fost identificat un bărbat căzut pe partea dreaptă pe podeaua cabinei, între cele două scaune.
La fața locului se afla un echipaj SMURD care a constat decesul persoanei respective, acesta survenind cel mai probabil în urma unui stop cardio-respirator. În interiorul cabinei a fost găsit actul de identitate al persoanei decedate, constatând că se numește Diaconu Florin, de 49 de ani, din comuna Miroslovești, jud. Iași.
La o examinare sumară a cadavrului nu au fost identificate urme de violență sau leziuni care să fi condus la decesul sus-numitului iar în interiorul cabinei nu au fost identificate urme de răvășire.
De asemenea s-a stabilit că acesta era angajat al unei firme cu sediul în comuna Marginea, având ca obiect principal de activitate „transporturi rutiere de mărfuri”.
Cadavrul a fost ridicat și depus la morga Spitalului Municipiului Câmpulung Moldovenesc, unde urmează a fi efectuată necropsia.
Despre eveniment a fost anunțat telefonic șeful I.T.M Suceava.
S-a întocmit dosar penal sub
aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă”.