Mopan Suceava
ActualitateCultural

Cum au luptat medicii împotriva ciumei, a holerei, varicelei, tifosului exantematic şi gripei spaniole? EPIDEMIILE ÎN ISTORIA ŢĂRILOR ROMÂNE, o expoziție captivantă, la Muzeul de Istorie Suceava

EPIDEMIILE ÎN ISTORIA ŢĂRILOR ROMÂNE, o expoziție captivantă, la Muzeul de Istorie Suceava, începând de azi 22 septembrie 2023, care arată modul în care medicii şi farmaciştii, în lipsa unor medicamente sau vaccinuri, au luptat împotriva ciumei şi a holerei, folosind instrumentarul și medicamentele acelor vremuri, impunând reguli sanitare care ne sună atât de actual în minte: izolare, igienă, fierberea apei de băut.

Obiectele și documentele expuse, însoțite de panouri explicative, surprind și modul în care instituţiile vremii au răspuns provocărilor acestor boli, exemplificând metodele utilizate pentru stoparea și răspândirea acestora, cât şi urmele pe care epidemiile le-au lăsat în societate.

De a lungul timpului, numeroase epidemii au afectat diferite zone ale actualului teritoriu al României, de la epidemia de ciumă la epidemia de holeră care a făcut ravagii în secolul 19, până la epidemiile de varicelă, tifos exantematic şi gripă spaniolă de la finalul primului război mondial.

Muzeul Național al Bucovinei, Arhivele Naționale ale României și DAR Development Association vă propun o întoarcere a privirii spre trecut, pentru a descoperi alte episoade epidemice în Ţările Române şi modul în care acestea au fost depăşite.

Expoziția este deschisă în perioada 22 septembrie – 29 octombrie 2023, la Muzeul de Istorie.

Preț bilet vizitare: 4 lei – adulți, 2 lei – pensionari, 1 leu – elevi/studenți.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *