Cutia Milei din biserica din Ruși – Forăști furată de o femeie de 46 de ani din Vadu Moldovei
În prag de Săptămână Mare, la biserica din Ruși – Forăști, o întâmplare cum rar ți-e dat să auzi, s-a petrecut. S-a furat cutia milei din biserică.
Ieri, 26.04.2024, la ora 11:08, polițiștii SPR 1 Vadu Moldovei au fost sesizaţi prin numărul de urgențe 112 de către preotul de la biserica din satul Ruși, comuna Forăști, despre faptul că i-a fost sustrasă cutia milei din biserică.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că la data de 26.04.2024, în jurul orelor 11.00, pălimarul bisericii, în momentul în care a intrat în biserică, a observat faptul că lipsește cutia milei, care era poziționată în fața Icoanei Maicii Domnului.
În urma investigațiilor efectuate s-a constatat faptul că furtul cutiei milei s-a produs la data de 26.04.2024, în jurul orei 09:00, iar autoarea este numita o femeie de 46 ani, domiciliată în comuna Vadu Moldovei, sat Ioneasa.
Polițiștii s-au deplasat la domiciliul acesteia, femeia recunoscând fapta comisă, polițiștii recuperând cutia milei și suma de 741 lei care se afla în aceasta., ulterior fiind restituite preotului parohiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Foto: https://www.bizanticons.ro/ro/cutie-donatii/2399-cutia-milei.html