Mopan Suceava
Actualitate

”Decaristele” din Rădăuți și dinspre deal. Șapte din cele 13 note de 10 la Evaluarea națională, în județ, s-au înregistrat la școli din Rădăuți, Horodnic, Gălănești, Vicovu de Jos și Vicovu de Sus

Pentru peste 6 mii de copii, absolvenți ai cursurilor gimnaziale la școlile din județul Suceava, examenul de  săptămâna trecută – Evaluarea națională, a reprezentat primul test serios în viață. Media obținută, coroborată cu mediile din anii de învățământ gimnazial, vor configura destinul celor care vor să ”meargă mai departe”. Datele  statistice certifică faptul că peste 74% dintre absolvenții de clasa a VIII-a din județul Suceava, cu un procent mai mult decât media națională, au obținut medii peste 5.00.

De asemenea, în clasamentul mediilor de 10.00, elevii absolvenți ai cursurilor gimnaziale  de la școlile din județ au ajuns, numeric vorbind, în prima jumătate a clasamentului, ca rezultate. 13 medii de zece, nu este de ici colo într-un județ cu 700 de mii de locuitori, când în București, oraș cu peste 2 milioane de trăitori, au fost obținute 48 de medii de zece. Nu este o mândrie neapărată, pentru că alături de noi, în județul Iași, s-au înregistrat 38 de medii de 10 la Evaluarea națională, dar punctăm că la  Botoșani au fost 8, iar în Neamț 5.

Această statistică nu își propune să fie utilă pentru cei care privesc partea de nord a județului Suceava ca fiind doar sursă perpetuă de infracționalitate, nu atât cu violență cât izvorâtă din activități ilicite. Contrabandă cu țigări, cu mașini, plecări la ”buf-uri” în străinătate, copii lăsați în grija rudelor, etc.”

Într-un mod miraculos, cinci școli din Rădăuți și din câteva localități învecinate, din cele două Vicovuri, din Horodnicul de Jos și Gălănești, au ridicat ștacheta performanței la Evaluarea națională peste media pe țară, cu 7 medii de zece față de alte 6 înregistrate la celelalte unități de învățământ gimnazial din județul Suceava. Pentru că verificarea lucrărilor s-a făcut în alte județe, nu se pune problema vreunei fraude.

Este o mulțumire personală, pentru autorul articolului. Nu știu dacă vreodată un grup mic de școli din Rădăuți și de la nord de acesta, au mai reușit o asemenea performanță.

Dar m-am bucurat că în acele localități făcute cunoscute în ultimii ani mai întâi prin felurite evenimente cu conotație infracțională, care au fost  puse mereu la insectar pe rândul ”așa nu”, copiii cresc, învață foarte bine și dau cu tifla uneori, la finalul anilor de studii liceale mai sofisticaților absolvenți de școli notorii din Suceava, monitorizate periodic de mass-media municipală.

Pe scurt: o singură școală din Rădăuți, Școala gimnazială ”Mihai Eminescu”, a oferit 3 câștigătoare a Evaluării naționale. De la Vicovu de Jos, Școala gimnazială ”Ioan Vicoveanu”, a trimis pe podiumul național un copil de nota zece. De la Vicovu de Sus, Școala Gimnazială nr.1, a completat prima treaptă a podiumului. De la Horodnic de Jos, Școala Generală ”I.G. Sbiera”, a mai venit un copil formidabil cu media zece pe linie. Iar de la Gălănești, de la Școala gimnazială ”Samson Bodnărescu” încă un copil a obținut media 10 la examenul evaluării naționale.

Dacă este mult sau puțin față de rezultatele obținute de colegii lor din țară se va vedea peste ani. Până atunci să ne bucurăm de victorie.

Școlile din Rădăuți și din preajmă  au demonstrat că pot oferi marfă de calitate liceelor cu pretenții de la Suceava, Fălticeni, Câmpulung, etc. Poate că trebuie așteptată și ”provincia”, la Rădăuți.

7 medii de zece din 13  în județ la examenul de evaluare națională venite  din doar patru școli din municipiul Rădăuți și din preajmă, însemnă clar că la Rădăuți și în Vicovu de Jos, Vicovu de Sus, Horodnic de Jos, Gălănești, se face carte.

Adela Tișcă, Flavia Elena Bîrsan, Francesca Niculicea, ”decaristele” de la Școala ”Mihai Eminescu” din Rădăuți

Iată copii cu care aceste comunități se mândresc, și pe care nu i-ar da nici părinții, nici profesorii, nici cei care i-au cunoscut, pentru nimic în lume:

La Școala gimnazială ”Mihai Eminescu” din Rădăuți, trei absolvente a celor 8 clase gimnaziale au obținut media 10 la Evaluarea Națională.  Nu știm cum să le așezăm, fiindcă ordinea alfabetică nu contează nici ea foarte mult.  Este vorba despre Adela Ticșă, Flavia Elena Bîrsan și Francesca Niculicea, de la Școala ”Mihai Eminescu” din Rădăuți. Trei copile minunate despre carte dascălii lor au doar cuvinte de laudă iar directoarea Școlii, profesoara Gabriela Sascău, ne-a transmis că:

 ”În acest an școlar elevii Școlii Gimnaziale ,,Mihai Eminescu” din Rădăuți au obținut rezultate foarte bune la examenul de Evaluare Națională. Procentul de promovare la nivelul școlii este de 97,53%, 7 elevi obținând  nota zece la limba română iar 6 au luat aceeași notă la matematică.

Remarcăm performanța deosebită a trei eleve – Bîrsan Flavia Elena, Niculcea Francesca și Țicșa Adela care au reușit să obțină  nota maximă la ambele probe.

Flavia și Adela au avut permanent rezultate foarte bune la toate obiectele, încheind gimnaziul cu media generală 9,94 și respectiv 9,99. Acestea au  participat de-a lungul timpului  la olimpiade și concursuri școlare pe  discipline, altele decât cele de examen ( limba germană, istorie, geografie) – obținând premii importante la nivel județean, regional  și național.

Rezultatul Francescăi  a fost o surpriză foarte plăcută dovedind că nota maximă poate fi obținută și de elevi cu o  medie generală   mai mică  dar care au acordat examenului atenția cuvenită și s-au pregătit corespunzător”. Felicitări pentru toți, profesori, părinți și în primul rând, celor trei eleve minunate de la Școala ”Mihai Eminescu” din Rădăuți.

Alina Carcea, Vicovu de Jos, echilibru între severitate și îngăduință

La Școala gimnazială ”Ioan Vicoveanu” din Vicovu de Jos, Alina Carcea a fost singură absolventă cu media 10.00 a examenului de evaluare națională din această vară. Un caz mai deosebit, pentru că Alinei i-a fost profesoară la Limba și literatura română chiar mama ei. Nici un folos n-ar fi fost dacă fetița n-ar fi învățat bine, fiindcă tezele s-au corectat în alt județ.

”Am făcut o pregătire constantă, am lucrat cu plăcere, deși mama mi-a fost profesoară de limba și literatura română, nu a fost mai severă cu mine decât cu ceilalți copii. Un om deosebit, căruia îi port respect, este doamna profesoară de matematică, Iulia Petruneac. Dumneaei mi-a insuflat pasiunea pentru matematică, încrederea în propriile puteri și fără aportul ei nu aș fi ajuns la această performanță”, a spus Alina Carcea, care a declarat că, pentru obține acest formidabil rezultat a făcut și pregătire atât la Limba și literatura română cât și la matematică la școală, împreună cu toți copii, după ore. 

Alina a mulțumit directoarei școlii gimnaziale de la Vicovu de Jos, Pompilia Țugui pentru tot sprijinul acordat. ”Mulțumesc din suflet părinților mei pentru susținere și încurajări dar și pentru faptul că au reușit să găsească un echilibru între severitate și îngăduință”, a transmis Alina. Noi recomandăm părinților ei să lase deoparte ”severitatea” pe moment, fiindcă Alina și-a dovedit pe deplin responsabilitatea la examenul de evaluare din această vară și merită o vacanță pe cinste..

Teodora Denisa Băbălean, Gălănești. Pentru ea, ”matematica este o artă a gândirii, iar muzica o artă a sufletului”

 

Teodora Denisa Băbălean  a absolvit cursurile gimnaziale la Școala Gimnazială ”Samson Bodnărescu” Gălănești.  Directorul Școlii,  profesorul Constantin Ichim, a transmis cele dintâi felicitări, însoțite, desigur, de o scurtă caracterizare:

 ”Teodora Denisa Băbălean este un copil deosebit, o elevă de excepție, care a făcut cinste școlii și comunității noastre prin rezultatele școlare și extrașcolare deosebite obținute pe parcursul anilor de școală. Pe lângă faptul că este o elevă performantă, ea are și aptitudini artistice deosebite, un caracter și o personalitate puternică, a participat activ în proiectele școlii, dovedind un comportament exemplar, un produs de nota 10 al școlii noastre, cu care ne mândrim. Îi doresc mult succes și performanțe maxime și la liceu!”.

Profesoara Elena Pîslar, diriginte în anii de gimnaziu a Teodorei Denisa, vorbește în continuare despre ea la timpul prezent, ca și când ar mai dori să o păstreze în clasa ei:”Denisa este o elevă extrem de talentată, conștiincioasă și perseverentă, care, împreună cu sora ei geamănă Delia, au activat în paralel la Clubul Copiilor din Rădăuți și au adunat de-a lungul timpului un buchet impresionant de premii de la concursurile și festivalurile de muzică populară.

Consider că este o întruchipare vie a cuvintelor artistului gălățean Aldyn Alexander care spune că ”matematica este o artă a gândirii, iar muzica o artă a sufletului” și mă bucur foarte mult pentru ea”.

Iar profesoara de Limba și literatura română, Oltea Iacoviță, a transmis că ”Denisa Babalean este o elevă cu potențial. S-a pregătit serios în toți anii de gimnaziu și a înțeles că performanța vine numai dacă muncești. O felicit pentru rezultat și cu siguranță va fi un exemplu pentru ceilalți elevi din școală”.

Elena Codruța Coroamă, Horodnic de Jos, un parcurs deosebit

Elena Doruța Coroamă, elevă a Școlii Gimnaziale „I. G. Sbiera” din Horodnic de Jos, se altătură celorlalte colege, în selecta echipă a ”decaristelor” la Evaluarea națională 2019. Din nefericire sau nu, cum veți vedea până la sfârșit, nici un băiat din județul Suceava nu a reușit să obțină media 10 la acest examen, în această vară. Profesorul diriginte Mihai Gheorghiță Ichim  ne-a transmis că Elena Doruța Coroamă provine  din cătunul Călugărița, comuna Horodnic de Jos, dintr-o familie simplă, dovedindu-și perseverența de-a lungul activității școlare și având un parcurs ascendent în toți acești ani. A terminat clasa a VIII-a cu media generală 10 și a demonstrat încă o dată la examen parcursul ei deosebit,  dar și  că, deși a urmat  o școală din mediul rural, acest lucru nu a împiedicat-o să obțină nota maximă la Evaluarea națională. Dorința elevei este de a urma cursurile Colegiului Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, la specializarea Științe ale naturii.

Directorul Școlii gimnaziale ”I.G. Sbiera”, Adi-Gheorghiță Jecalo, a transmis: ”Profesorii din școală,  împreună cu conducerea, îi urează mult succes și să obțină aceleași rezultate și la liceu”.

Alexia Maria Schipor, Vicovu de Sus, ”eroina noastră”

Alexia Maria Schipor este, titulatură asumată  de profesoara Dana Mironescu, directoarea Școlii gimnaziale nr. 1 din orașul Vicovu de Sus, ”eroina noastră”.

Dana Mironescu este profesoară de Limba și literatura română. Dirigintele Alexiei Schipor, Vasile Marius Chelba, este profesor de matematică. ”O fetiță inteligentă, constantă, perseverentă, cu foarte mult simț al răspunderii față de obiectele de studiu Limba și literatura română și Matematică. O colegă excelentă care a menținut o relație apropiată și cu profesorii”, a transmis Dana Mironescu. Alexia Maria Schipor a făcut parte din Trupa de teatru ”Spin” al Școlii gimnaziale nr. 1 din Vicovu de Sus, participând la toate activitățile cultural – artistice unde a dovedit talent în tot ceea ce a făcut.

Alexia Maria a terminat cu media generală 10.00 toți cei 4 ani de studiu gimnazial, la fel precum Claudiu Florian Mironescu, colegul ei cu care a fost în permanentă competiție. Dar se pare că anul 2019 este anul fetelor la Evaluarea Națională în județul Suceava. ”Sunt mândră că i-am fost profesor la Limba și literatura română, că mi-a ascultat sfaturile și îi mulțumesc pentru faptul că a reușit să demonstreze că se face învățământ de bună calitate și la Vicovu de Sus, rezultatele fiind pe măsură.  

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other