Mopan Suceava
ActualitatePolitica

Deputatul liberal Ioan Balan: Suceava a ales dezvoltarea și prosperitatea. Candidații și programul PNL – cea mai bună soluție pentru Bucovina!

Deputatul PNL Ioan Balan mulțumește tuturor sucevenilor pentru încrederea uriașă pe care au acordat-o președintelui consiliului județean Gheorghe Flutur, primarului Ion Lungu și celor 53 de primari liberali din județ și afirmă că în următoarele zile aleșii PNL vor începe să pună în practică toate proiectele de investiții și de dezvoltare pentru Bucovina:

”Cel mai copleșitor moment este acela în care cetățeanul își pune destinele în mâinile tale și te creditează din toată inima ca să conduci comunitatea, să iei cele mai bune decizii și să-i schimbi viața în bine. La Suceava oamenii au ales PNL pentru că au încredere în oameni harnici ca Flutur sau Lungu, care deja au realizat enorm în anii trecuți. La Suceava oamenii ne-au acordat încrederea pentru că nu le-am vândut iluzii, ci am pus pe masă proiecte realizabile, care să ne scoată în următorii 4 ani din crunta subdezvoltare în care PSD ne-a ținut atâta vreme. Noi le-am propus oamenilor investiții și proiecte de dezvoltare, iar sucevenii, care sunt oameni foarte harnici, știu că numai din muncă vine prosperitatea.

Bucuria imensă a încrederii pe care ne-au acordat-o sucevenii va trebui să se transforme imediat, chiar din zilele și săptămânile următoare, în muncă multă și fapte concrete pentru primarii și consilierii PNL. Nimeni nu mai are răbdare să aștepte cu anii realizarea unor servicii publice esențiale. Astfel, proiectele aflate deja în derulare trebuie duse la capăt la cele mai bune standarde de calitate, iar investițiile și proiectele noi pentru dezvoltarea Sucevei trebuie să prindă deja contur în lunile următoare.

Îi asigur pe suceveni că încrederea pe care ne-au acordat-o ne obligă enorm să ducem la capăt toate proiectele de care Bucovina are nevoie ca să se dezvolte. În fapt, oamenii au văzut cu ochii lor că în numai primele luni din acest an, PNL a fost capabil să realizeze ceea ce PSD nu a făcut în zeci de ani. Am pus pe picioare împreună cu Guvernul cele mai importante proiecte de infrastructură de transporturi pentru Bucovina, am demarat cele mai ample proiecte de utilități din ultimii 30 de ani și ne propunem să asigurăm tuturor bucovinenilor servicii publice la standarde europene. Primarii noștri știu ce au de făcut, sunt buni profesioniști și harnici, iar banii pentru proiecte există și sunt susținuți de Guvernul PNL și din fonduri europene. Nu am nicio îndoială că Suceava este pe cale să devină un model de administrație locală, din care să se inspire și alți primari sau consilii județene. Mai mult decât atât, este esențial ca și la alegerile parlamentare din decembrie, oamenii să vină la vot să și aleagă PNL, singurul partid care le poate garanta dezvoltarea și prosperitatea reală. Schimbarea trebuie dusă până la capăt în acest an, pentru a ne asigura că în următorii 4 ani vom recupera toți anii pierduți cu PSD la guvernare.”     

Ioan Balan, Deputat PNL

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *