Gospodărie incendiată de o mână criminală, la Marginea. Patru ore s-au luptat pompierii cu flăcările
Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea și Horodnic de Sus, au intervenit în această noapte, la ora 0:33, cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit la o gospodărie din localitatea Marginea.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau generalizat la un adăpost de animale, cu pericol de propagare la casă, dar și la o locuință învecinată.
Incendiul a fost lichidat la ora 4:00, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Bucovina Suceava, mr. Alin GĂLEATĂ.
A ars anexa gospodărească, construită din lemn, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Au mai ars doi metri cubi lemn de foc și circa 50 de baloți de paie.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat cele două case de locuit, cu bunurile aferente.