Greva generală continuă, au anunțat astăzi federațiile sindicale din învățământul preuniversitar
Federațiile sindicale îdin învățământ au anunțat astăzi, 4 iunie, printr-un comunicat de presă că greva general din educație continuă. Organizațiile profesorilor solicită Guvernului o garanție pentru ca salariul profesorului debutant să fie „cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie”. Prevederea nu apare în ordonanța de urgență (OUG) recentă prin care se acordă măriri de câteva sute de lei angajaților din Educație, pe care sindicatele nu au susținut-o, potrivit acestora, ci apare doar în nota de fundamentare a OUG, fără valoare normativă. „Această atitudine a Guvernului României este interpretată ca o neasumare a Executivului de a aplica principiul menționat mai sus în noua lege a salarizării”, potrivit comunicatului.
„Avem nevoie de educație, iar educația are nevoie de finanțare! Nu ne mai certați, nu ne mai trimiteți la clase! Schimbați-vă discursul și asumați-vă că educația va fi, începând de astăzi, prioritate națională! Și nu numai pentru noi, angajații din sistem, ci și pentru cei peste 3.000.000 de elevi în spatele cărora vă ascundeți și pe care încercați, prin declarații, să-i întoarceți împotriva noastră!”, scriu sindicatele în comunicatul în care anunță că greva generală va continua și marți, 6 iunie.
Greva generală în educație a început luni, 22 mai. Până marți, 6 iunie, elevii și profesorii sunt în vacanța începută joi, de Ziua Copilului.
„După cum am spus încă de la început, această grevă nu este doar pentru salarii. Acest protest extrem este și despre viitorul educației, despre percepția pe care o are societatea asupra meseriei de dascăl. Însă, modul în care Guvernul și liderii partidelor politice aflate la guvernare au gestionat evenimentele ce s-au desfășurat începând cu 10 mai 2023 (primul miting organizat de angajații din învățământ) și până în prezent ne face să credem că, după ce se va încheia această grevă, vor reveni la vechile obiceiuri, adică: vor continua să nu investească în educație și în angajații din învățământ”, se arată în comunicatul de presă semnat de președinții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Simion Hancescu și \Marius-Ovidiu Nistor.
Comunicatul de presă, redat integral:
„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în numele salariaților din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă, cer în continuare Guvernului și partidelor aflate la guvernare să-și asume printr-un act normativ articolul scos din Legea Învățământului Preuniversitar și care nu a fost inclus nici în textul OUG 53/2023, ci doar în Nota de fundamentare a ordonanței, potrivit căruia salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic. Această atitudine a Guvernului României este interpretată ca o neasumare a Executivului de a aplica principiul menționat mai sus în noua lege a salarizării.
Atragem atenția că salariații din învățământ aflați în grevă sunt nemulțumiți și de promisiunea Guvernului de a aplica ipotetica grilă de salarizare pentru învățământ în maximum trei ani, solicitând scurtarea acestei perioade. Menționăm că și majorările salariale prevăzute în OUG 53/2023 au fost respinse de federațiile sindicale, după consultarea membrilor de sindicat aflați în grevă, aceștia considerând sumele prea mici.
După cum am spus încă de la început, această grevă nu este doar pentru salarii. Acest protest extrem este și despre viitorul educației, despre percepția pe care o are societatea asupra meseriei de dascăl. Însă, modul în care Guvernul și liderii partidelor politice aflate la guvernare au gestionat evenimentele ce s-au desfășurat începând cu 10 mai 2023 (primul miting organizat de angajații din învățământ) și până în prezent ne face să credem că, după ce se va încheia această grevă, vor reveni la vechile obiceiuri, adică: vor continua să nu investească în educație și în angajații din învățământ.
Aici, domnilor politicieni, domnule Președinte, este problema. Nu ne-ați convins că, după încheierea grevei, veți investi cu adevărat în acest domeniu. Iar primul exemplu în acest sens este că nu v-ați asumat printr-un act normativ că, odată cu apariția noii legi a salarizării, salariul profesorului debutant va fi cel puțin egal cu salariul mediu pe economie.
Ținem să vă reamintim și că unul dintre punctele pentru care colegii au semnat pentru grevă este creșterea finanțării. Degeaba ați votat în Parlament o lege care prevede alocarea pentru învățământ a unei finanțări egale cu minimum 15% din cheltuielile bugetului consolidat, dacă nu aveți de gând să o și respectați și veți proroga aplicarea acestui articol, așa cum ați prorogat, timp de peste 10 ani, articolul privind alocarea a 6% din PIB pentru Educație. Spunem asta pentru că, deja, pe surse, am aflat că nu veți acorda, începând cu 1 ianuarie 2024, ceea ce prevede Legea Învățământului Preuniversitar, pentru că bugetul nu permite această „cheltuială“. Aveți însă 6 luni să vă pregătiți. Aveți 6 luni în care puteți reforma statul, în așa fel încât, de la 1 ianuarie 2024, să puteți acorda minimum 15% din cheltuielile bugetului consolidat pentru învățământ.
Avem nevoie de educație, iar educația are nevoie de finanțare! Nu ne mai certați, nu ne mai trimiteți la clase! Schimbați-vă discursul și asumați-vă că educația va fi, începând de astăzi, prioritate națională! Și nu numai pentru noi, angajații din sistem, ci și pentru cei peste 3.000.000 de elevi în spatele cărora vă ascundeți și pe care încercați, prin declarații, să-i întoarceți împotriva noastră!