Mopan Suceava
EvenimenteMozaic

Interpreta Alexandra Dan performează din nou și vă invită la NUNTA DIN BUCOVINA

La scurt timp după lansarea melodiei „Bietul meu căluț bătrân”, interpreta Alexandra Dan performează din nou.

În zi de mare sărbătoare, pe 21 mai, de Sfinții împărați Constantin și Elena, vocea de aur a Putnei și a țării întregi, Alexandra Dan lansează o nouă melodie de pus la suflet: NUNTĂ ÎN BUCOVINA.

Un cântec popular ca un iureș de bucurie, ca și momentul căruia îi este dedicat – ritul de integrare, cum îi spun specialiștii etnografi, NUNTA.

Și nu orice nuntă, ci NUNTA DIN BUCOVINA.

Pe un ritm îndemnând la joc, cu versuri vesele și jucăușe în care este înșirat și redat tot etosul nunții din Putna, ca să denumim plastic – socrii, druște, vătăjei, nănași, carafe, ștergare, zestre, chiuituri, orații. Iar la toate acestea se adaugă decorul în care a fost filmat, cu peisaje mirifice, case tradiționale și putneni mândrii în costumele populare specifice.

O melodie pe care vă veți dori să o ascultați ori de câte ori vă doriți voie bună și să o vizionați atunci când vă doriți să vedeți locuri frumoase cu tradiții autentice. O melodie care, cu siguranță, va deveni hit și va răsuna la nunțile din anul acesta.

Aici puteți asculta și urmări videoclipul:

https://www.youtube.com/watch?v=pLvc49AfCbs

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *