Mopan Suceava
Evenimente

ISTORIE și MUZICĂ III, serie unică de conferințe-concert în județul Suceava, în perioada 3-9 octombrie 2024, la Vatra Dornei, Suceava, Moara, Gura Humorului și Rădăuți. Programul pe ore și locații

Proiectul ISTORIE și MUZICĂ III este un maraton cultural interdisciplinar ce va avea loc în perioada 39 octombrie 2024, în 5 localități din județul Suceava: Vatra Dornei, Suceava, Moara, Gura Humorului și Rădăuți centrat pe evocarea unor personalități și momente importante din istorie, prin organizarea de conferințe-concert care îmbină istoria cu muzica clasică, literatura și teatrul.

Publicul va avea ocazia să redescopere patrimoniul cultural românesc și internațional prin prelegeri și compoziții muzicale care vor scoate la lumină personalități din domenii distincte în spații convenționale sau neconvenționale precum: Centrul Muzeal „Cazinoul Băilor” Vatra Dornei, Muzeul de Istorie Suceava, „Dom Polski” Moara, Sala „Tisa-Best Western” Gura Humorului și Templul Mare-Sinagoga din Rădăuți.

Invitații speciali ai celei de-a III-a ediții, prof. univ. dr. Remus Rus (istoric), Claudiu Komartin (poet), Vasile Moga (lingvist), dr. Constantin Răileanu (muzician), Maia Morgenstern (actriță), Dan Druță (dramaturg), Corina Băjenaru (actriță),  muzicienii: Corina Răducanu, Eugen Dumitrescu, Nicoleta Cuciurean, Andrei Mihail Radu, Ovidiu Foca și Corala „Sfântul Leontie” Rădăuți, în cadrul conferințelor-concert organizate, vor marca evenimente importante celebrate în anul 2024, precum: „Iancu Flondor 100”, ,, Anton Pann 170”, „Sezonul Cultural România-Polonia 2024-2025”, „Dosoftei 400” și „Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului”, simbioza dintre tematică și muzică reprezentând o primă abordare interdisciplinară, colaborativă între cei 31 de participanți.

Evocarea faptelor istorice și reflecțiile artistice vor oferi publicului ocazii rare de a descoperi istoria culturii și muzica prin intermediul a 5 evenimente care se vor desfășura după următorul program:

  • „Dosoftei făuritorul stihologiei româneşti”

prof. univ. dr. Remus Rus

Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu – pian

Corala „Sfântul Leontie” Rădăuți – dirijor Ovidiu Foca

Centrul Muzeal „Cazinoul Băilor” Vatra Dornei

3 octombrie 2024, ora 18

  • „Generația războiului. O literatură printre dărâmături”

Claudiu Komartin

Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu – pian

Muzeul Național al Bucovinei Suceava

4 octombrie 2024, ora 18

  •  „Polonezii, laureați Nobel, traduși în românește”

Vasile Moga

Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu – pian

Dom Polski Moara

5 octombrie 2024, ora 18

  •  „Anton Pann după 170 de ani”
  1. Constantin Răileanu

Andrei Mihail Radu – vioară

Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu – pian

Corala „Sfântul Leontie” Rădăuți – dirijor Ovidiu Foca

Sala ,,Tisa” Best-Western Bucovina Gura Humorului

6 octombrie 2024, ora 18

  • „Nu sunt eu”

Maia Morgenstern

Dan Druță – dramaturg, Corina Băjenaru – actriță

Nicoleta Cuciurean – vioară

Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu – pian

Templul Mare-Sinagoga Rădăuți

9 octombrie 2024, ora 18

Toate evenimentele vor fi moderate de prof. dr. Liviu Marcel Ungurean.

Accesul la toate evenimentele este gratuit, în limita locurilor disponibile pentru fiecare locație și se va face pe bază de rezervare la unul numerele de telefon 0745 868 930, 0787 559 112 sau pe formularele disponibile pe site-ul Casei de Cultură (https://culturaradauti.ro/)  și pe pagina de Facebook a Casei de Cultură din Rădăuți (https://www.facebook.com/CulturaRadauti).

Proiectul este organizat de Casa de Cultură Rădăuți, Primăria Municipiului Rădăuți și Asociația Klavier ART, având ca parteneri: Protopopiatul Rădăuți, Uniunea Polonezilor din România, Muzeul Național al Bucovinei, Comunitatea Evreilor Rădăuți, Best Western Gura Humorului, Centrul Cultural Gura Humorului, fiind sponsorizat de compania EGGER.

Prin intermediul evenimentelor organizate, proiectul își propune explorarea unui univers cultural divers într-un format unic, prezentat în premieră, care aduce în atenția publicului personalități marcante ale culturii românești din 4 domenii diferite (istorie, literatură, teatru și muzică), punând în valoare muzica clasică asociată fiecărei tematici prezentate, celebrând, în același timp, momentele de maximă însemnătate ale anului 2024. Sunetul muzicii clasice va fi pus în valoare printr-o formă de expresie contemporană, conferința-concert, creând o punte între domeniile culturale, oameni, generații, locuri și idei. Compozițiile muzicale interpretate la fiecare eveniment sunt în armonie cu tematica fiecărei prelegeri susținute, realizându-se, astfel, o simbioză între muzică și subiectele istorice abordate.

Proiectul se adresează atât publicului tânăr, cât și adult format din persoanele care sunt pasionate de domeniile culturale expuse sau care vin din sfere sociale diverse și doresc să exploreze noi teritorii culturale și artistice.

PR proiect ISTORIE și MUZICĂ III

Viviana- Maria Huțuleac

0743080583

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other