Pe motive de gelozie şi băutură, un bărbat şi-a lovit concubina în cap, de faţă cu fiica, la Grămeşti. Cei doi au împreună patru copii.
Poliţiştii de la Bălcăuți au fost sesizaţi de către o femeie de 44 ani din comuna Grămești, despre faptul că bărbatul cu care trăieşte în concubinaj a lovit-o cu un corp contondent în zona capului, rănind-o. Femeia domiciliază în comuna Grămești, nefiind căsătorită, stând în uniune consensuală cu bărbatul cu care a făcut patru copii.
În ziua respectivă, în jurul orei 11:15, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu fiica sa, concubinul a pătruns în locuință, iar pe fondul consumului de alcool, precum și al unor neînțelegeri existente între aceștia din cauza geloziei, a lovit-o în cap.
Femeia a solicitat poliţiştilor eliberarea uni ordin de protecție provizoriu întrucât ea și copiii nu se simt în siguranță. A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care s-a stabilit că există risc iminent că viața și integritatea fizică a femeii și a copiilor săi, fapt pentru care s-a emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile începând cu data de 07.11.2019, ora 14:00, până la 12.11.2019 ora 14:00.
Bărbatului i s-a adus la cunoștință că nerespectarea/încălcarea oricăreia din măsurile dispuse prin prezentul ordin de protecție provizoriu constituie infracțiune.
Totodată a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de „violență în familie”, cauză ce va fi soluționată procedural de către Postul de Poliție Grămești.