Peste 400 de jandarmi suceveni vor fi prezenți la datorie în minivacanța de Rusalii
În perioada 22-25 iunie, Jandarmeria Suceava va intensifica misiunile de ordine şi siguranţă publică executate independent și în sistem integrat la nivelul județului Suceava.
”Fie că alegeți să participați la evenimentele incluse în programul „Zilele Sucevei” sau la manifestările religioase organizate în zona Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, vă recomandăm să manifestați calm și înțelegere, să respectați regulile stabilite de organizatori și forțele de ordine pentru desfășurarea în condiții optime a activităților, să acordați o atenție sporită la modul de asigurare a bunurilor de valoare și să evitați implicarea în conflicte de orice natură.
De asemenea, dacă alegeți să vă petreceți timpul liber în stațiunile și pe traseele montane din județ, precum și în zonele de agreement, noi vom fi la datorie pentru prevenirea faptelor de natură contravențională sau penală.
În situația în care sunteți victimele unor fapte de natură antisocială sau observați producerea unor astfel de fapte, vă puteți adresa direct jandarmilor aflați în dispozitivele de ordine publică sau puteți solicita sprijinul prin intermediul numărului unic pentru situații de urgență 112.
Va urăm minivacanță plăcută!
Suntem alături de cetățeni pentru zile de vacanță în siguranță!”, transmit reprezentanții Jandarmeriei Suceava.