Mopan Suceava
Administratie

Peste 6.000 de imobile din comuna DRĂGOIEȘTI, au fost măsurate și urmează să fie intabulate. Din 114 de UAT-uri din județul Suceava, au fost cadastrate în proporție de sută la sută două comune (Moara, Mănăstirea Humorului), iar în alte 98 de localități se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor

Peste 6.000 de imobile din comuna DRĂGOIEȘTI din județul Suceava au fost măsurate și urmează să fie intabulate. Rezultatele lucrărilor de cadastru general vor fi afișate atât la Primăria  Comunei Drăgoiești, județul Suceava, cât și pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), anunță Gheorghe TĂRĂBOANȚĂ, purtătorul de cuvânt al OCPI Suceava.

Persoanele interesate au la dispoziție 60 de zile pentru a depune contestații sau cereri de rectificare, se precizează în comunicatul transmis.

În urma lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților, în comuna Drăgoiești au fost identificate 6.132 de imobile, cu suprafața totală de 2.346 de hectare.

Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în evidențele de cadastru și carte funciară se desfășoară în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) și sunt gratuite pentru cetățeni. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Rezultatele lucrărilor de cadastru general pentru unitatea administrativ-teritorială (UAT) Drăgoiești vor fi afișate în data de 10 septembrie 2024 la sediul Primăriei Comunei Drăgoiești. Data limită de depunere a contestațiilor este 8 noiembrie 2024.

Cererile de rectificare a documentelor tehnice, în forma prevăzută de lege, însoțite de documentele justificative, pot fi formulate în termen de 60 de zile de la data afişării și pot fi depuse la sediul Primăriei Comunei Drăgoiești și pe adresa de e-mail a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava: sv@ancpi.ro, transmise prin poştă sau curier, ori prin mijloace electronice. De asemenea, contestațiile pot fi depuse în sistemul informatic. În acest caz, certificarea nealterării conţinutului înscrisurilor doveditoare odată cu redarea pe suportul informatic, va fi făcută de către deponent prin semnătură electronică calificată, conform reglementărilor în vigoare.

În prezent, din totalul de 114 de UAT-uri din județul Suceava, au fost cadastrate în proporție de sută la sută două comune (Moara, Mănăstirea Humorului), iar în alte 98 de localități se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale.

PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul local al primăriilor.

Până în decembrie 2023, ANCPI a fost beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020. Proiectul, care are o valoare totală de 312.891.155 de euro, completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților cu fonduri europene va continua, deoarece proiectul a fost etapizat, potrivit Legii nr. 338/2023. Astfel, finanțarea cu fonduri europene a lucrărilor de cadastru sistematic este inclusă în Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PCIDIF) 2021-2027.

Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *