Mopan Suceava
Politica

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan: acuzele cu care militanții PNL încearcă să mintă electoratul sunt demontabile cuvânt după cuvânt

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan a transmis un comunicat de presă prin care transmite că ”Aceștia suntem noi! Puteți încerca, dar realitățile guvernării noastre nu pot fi negate cu minciuni!”

Deputatul Ioan Stan face următoarele precizări: ”Suntem în campanie electorală. Nu este prima dată când ne regăsim și angrenăm într-o astfel de activitate și, cu siguranță, nu va fi nici ultima. Subiectul declarat al acestei campanii ce ar fi trebuit să se înscrie în limitele unei confruntări de bun simț și, mai ales sub egida nealterată a adevărului este desemnarea și alegerea noilor europarlamentari. Că acest subiect, recunoscut și valabil în toată Uniunea Europeană, a fost asezonat cu un referendum este o problemă românească și ne privește strict. Numai că și ceea ce este recunoscut îndeobște drept cadru  acceptat pentru desfășurarea unei înfruntări politice capătă la noi, prin vrerea PNL, accente de o violență exacerbată și, mai ales, se situează într-un spațiu dominat de neadevăr și rea-voință, lipsit de orice urmă de decență și civilizație.

Stau martori afirmațiilor mele nu doar îndemnurile pline de ură și incitările la haos și răfuială fizică cât dezinformarea crasă, minciuna ca să-I spunem chiar pe nume.

Altfel nu se poate explica ce a stat la baza unor acuze, demontabile cuvânt după cuvânt, cu care militanții PNL încearcă să mintă electoratul. Sigur, vrei să-ți asiguri un număr cât mai mare de europarlamentari pentru a continua “opera” celor ce au adus României atât de mari deservicii în spațiul U.E. Scaunele celor ce au votat împotriva intereselor României la Bruxelles trebuie ocupate cu reprezentanți la fel de combativi. Sunt în stare să pricep așa ceva. Dar să-ți bazezi încercarea pe minciună nu mai înțeleg.

Se afirmă că nu avem școli moderne, la care copiii să meargă cu drag. Tocmai pentru corectarea unor neajunsuri constructive ale locațiilor cu destinație educativă bugetul Ministerului Învățământului pe anul în curs are capitole referitoare exact la acestea. Vorbesc despre un buget de 30.829,26 milioane lei, cu 46,73% mai mare decât cel din 2018, în valorificarea căruia, în județul meu sunt în derulare 234 de proiecte pentru reabilitarea unor unități școlare, în valoare de peste 317 milioane lei. Iar la nivel național sunt incluse în proiect 1.100 de școli cu toalete în curte, dintre care 76 în județul Suceava, pentru care sunt alocate 65 milioane lei.

Se afirmă că românii sunt săraci din cauza unei infrastructuri deficitare. Cred că este util să lămurim despre care români vorbim. Despre cei cărora în guvernarea PDisto-PNListă li s-au diminuat salariile cu 25%, li s-au impozitat pensiile, li s-au diminuat indemnizațiile și alocațiile? Corect și adevărat este că puterea de cumpărare a românilor, pe care n-au cum să-i convingă pnl-iști cu minciuni, raportată la salariul minim net, majorat cu 35% față de cel oferit de guvernarea Cioloș, a crescut cu 25% în guvernarea PSD-ALDE. Asta referitor la sărăcie. Iar cu privire la infrastructură, programului specific i s-a alocat prin bugetul anului 2019 o creștere de 55% față de cât s-a cheltuit în 2018. Din acești bani se vor moderniza drumuri județene sucevene într-o alocare de 260 milioane lei, adevăr imposibil de contestat!

Se mai afirmă și că PNL vrea spitale pentru români. Fiind vorba de alegeri europarlamentare, le vrea la Bruxelles? Pentru că în România guvernarea lor a închis spitale. Guvernarea noastră, pe baza bugetului istoric alocat în acest an Ministerului Sănătății, buget reprezentând 4,84% din PIB, va construi și moderniza unități spitalicești, va asigura achiziționarea de aparatură performantă cu ajutorul căreia cadrele sanitare vor putea oferi servicii medicale de înaltă calitate, motivate fiind și de asigurarea unor salarii decente. Un exemplu concret și recent. Spitalului Municipal din Fălticeni i s-au alocat peste 470.000 lei pentru achziționarea de aparatură medicală de înaltă calitate.

Suntem învinuiți că nu utilizăm fonduri europene și că pierdem oportunități. Fără să mi se pară prea mult spus, astea chiar depășesc nivelul de minciună. Sunt aberații. Spun deci că în guvernarea actuală rata absorbției fondurilor europene în România a fost de 28% față de media europeană a aceluiași indicator, care a fost de 29%. Spun că valoarea apelurilor la proiecte lansate este de 25 miliarde euro, adică 90% din totalul fondurilor alocate României, spun că valoarea contractelor de finanțare semnate este de 21,7 miliarde euro adică 73% din totalul alocării de fonduri pentru România. Și pentru că, nu demult, un pnl-ist cu pretenții de lider în județul Suceava credea că ne insultă numindu-ne “partid sătesc” (vorbea de cel mai mare partid din România) să precizăm și că România a absorbit în timpul guvernării noastre 99,9% din Fondul European pentru Agricultură.

Cât privește temerea pentru îndatorarea generațiilor viitoare este poate cea mai mincinoasă și mai nefondată acuză. Mai ales că vine din partea celor care au îndatorat România cu 20 de miliarde de euro, bani împrumutați pentru o presupusă revigorare a economiei naționale. Revigorare care s-a materializat în concedieri, reduceri de salarii, impozitări de pensii, închideri de școli și spitale și s-a evidențiat în construirea de terenuri sportive în pantă pentru comunități cu media de vârstă de peste 65 de ani ca și de parcuri în păduri.

În ce ne privește, grija pentru generațiile viitoare, în afară de creșterile de salarii și diminuările de taxe și impozite, de investițiile în învățământ și sănătate, de înlesnirile financiare oferite tinerilor doritori să-și deschidă afaceri proprii, se demonstrează în statisticile europene prin aceea că datoria externă a României a scăzut la 35% din PIB, cu mult sub nivelul mediu al Uniunii Europene. Asta în timp ce voi, refuzând să votați bugetul anului 2019 ați votat împotriva majorării alocației copiilor”.

Please follow and like us:

One thought on “Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan: acuzele cu care militanții PNL încearcă să mintă electoratul sunt demontabile cuvânt după cuvânt

  • Corect. Daca maine iau imprumut de la banca ii cumpar D-lui senator un Ferrari!!! Cine plateste imprumutul?!?!?!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *