Mopan Suceava
Actualitate

Primarul orașului Vicovu de Sus, Vasile Iliuț: facilități fiscale pentru contribuabilii cu obligații restante la bugetul local – anularea dobânzilor, penalităților și a altor accesorii, în condițiile stabilite

Primarul orașului Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, a anunțat că a fost adoptată în ședința a Consiliului Local din data de 30 septembrie a.c., o hotărâre care prevede care vine în sprijinul contribuabililor care înregistrează obligații bugetare restante la data de 31 august 2024.

Este vorba despre hotărârea privind anularea unor obligații bugetare restante, în conformitate cu prevederile OUG nr. 107/2024, cu modificările și completările ulterioare.

Măsura prevede acordarea unor facilități fiscale pentru contribuabilii, persoane fizice și juridice, care au obligații restante la bugetul local urmând să beneficieze de anularea dobânzilor, penalităților și a altor accesorii, dacă îndeplinesc condițiile stabilite.

Condițiile pentru anularea accesoriilor:

  1. a) Plata integrală a obligațiilor bugetare principale restante la 31 august 2024 inclusiv, precum și a obligațiilor curente, născute după 1 septembrie 2024.
  2. b) Depunerea tuturor declarațiilor fiscale obligatorii.
  3. c) Depunerea cererii de anulare a accesoriilor până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv.

Facilități fiscale pentru persoane fizice:

Obligații restante sub 5.000 lei:

  1. a) Anularea a 50% din obligațiile bugetare restante la 31 august 2024, dacă acestea sunt plătite în proporție de 50% până la depunerea cererii.
  2. b) Anularea accesoriilor aferente dacă condiția de mai sus este îndeplinită.

Obligații restante peste 5.000 lei:

  1. a) Anularea a 25% din obligațiile restante, dacă sunt plătite în proporție de 75% până la data depunerii cererii.
  2. b) Anularea accesoriilor, dacă condiția de mai sus este îndeplinită.

Pentru detalii suplimentare și clarificări, contribuabilii sunt invitați să se prezinte la sediul Primăriei Orașului Vicovu de Sus, Compartimentul Financiar-Contabil, Impozite și Taxe Locale.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *