Rapsozii
Nu mi-e greu, îmi este foarte greu, gâfâie trecând prin spatele Policlinicii, abia coborât din autobuz, cu scripca subsuoară, rapsodul Vasile Mucea. Omule, încotro mă duci, sunt oameni buni acolo?
Maestre! Nu vei regreta întâlnirea! Dă asigurări Aurel Tudose. Te-am adus degeaba cu trenul de seară? Hai că-ți țin eu scripca!
Nu te atinge de ea jicovene! Crezi că asta-i așa, ca în filmul cu Porumbescu? Nici nu ți-au crescut degete pentru arcuș, darmite pentru coarde, se îmbățoșează Mucea de la Bilca.
Când ți-oi cânta eu una măi Vasile, din voce te fac, de o să uiți tot ce ai învățat matale meserie la scripcă! Te-am trecut punțile, te-am pus în tren, te-am suit în autobuz și acum faci pe viteazul? Vrei să-ți spun una dintr-acelea, de să mă pomenești? Se contrează Aurel Tudose.
Ce-i spune Aurele? Cu babele de la Bilca? Le-am fumat…
Nu, cealaltă cu bogățiile voastre naturale: pciatră, pcisdă și folclor…
Bine măi, spun și eu alta: Oci, ureci, opcinci, obgele, hai măi Geo la Bgilca…
Cu hăinuța mea de pcele…
Hai să te pup Aurele, gata sfada, suntem la oraș, ne vede lumea. Bine că ai tu gară în sat, dar babe ca la Bilca, neam nu veți avea. Hai să ne așezăm aici oleacă, poate apare nea Aurică Ciornei, să ne organizeze spectacolul.
Pe scările de la intrarea din spate a Policlinicii, se așează cei doi artiști. Vasile Mucea dă cu sacâz pe arcuș, Aurel Tudose își drege glasul.
Ce cântăm Aurele? Mândră de pe Remezău?
Of! Lasă-mă bade Vasile, că-mi vine a plânge. Frumoase vremuri au mai fost. Toate s-au dus. Nu vezi că dai cu sacâzul pe arcuș și nici nu zbârnâie părul din coada calului? Nu vezi că dai cu arcușul pe corzi și nu se aude scripca dumitale? Nu vezi că dau și eu să cânt ceva și numai pereții ăștia ne aud? Greu e să fii mort, nu te mai ia nimeni în seamă, degeaba-i tragi de mânecă.
Hai, bade Aurele, nu vorbi prostii. Eu am niște copii care fac treabă bună. Nu ca mine, ce-i drept. Dar sunt încă tineri, bată-i să-i bată…îmi cântă cântecele. Nici nu simt că m-am dus.
Nici eu măi Vasile, că le aud și eu pe ale mele, dar parcă nu sună la fel de bine…
Ce-i cu voi rapsozilor? Atâta drum bătut ca să vă plângeți pe umeri aici, pe scări la Policlinică? Ați luat bilete la tren, să vi le decontez? Ori ați venit cu nașul, cum vi-i obiceiul? Organizarea! Se aude din întuneric vocea elegantă a maestrului Aurelian Ciornei. În lumina becului de la intrarea din spate a clădirii, apare și omul, cu pardesiul cunoscut, cu costum și cu cravată, proaspăt bărbierit, părul alb îngrijit pieptănat.
Maestre, ai primit mesajul nostru? Matale ești mai în temă. Ce-o fi aici? Ce se organizează? Un festival? O filmare? O nuntă, vreo cumătrie? Pun întrebări cei doi nou veniți.
Bădiță Vasile și bădiță Aurel, vă spun doar că așa cum știți voi ce va fi să fie, la fel și eu. Adică mai nimic. Este o terasă la câțiva pași mai încolo, unde s-a adunat lume. Pe mine m-au convocat să organizez spectacol. Eu v-am dat mesaj să veniți, fiindcă mă bazez pe voi. Vine și Traian Straton…
Cumătrul? Să nu-l văd, m-am sfădit cu el! se încruntă Aurel Tudose.
Lasă Aurele! Asta a fost pe cealaltă lume. Aici e ca și când v-ați împăcat. Nu aveți ce mai pierde.
Că bine zici maestre. Uite, domnul Vasile Mucea, de la Bilca, a venit cu vioara lui, ne-am ciondănit cumva pe drum, dar prieteni am rămas până la moarte..
Și după aceea, punctează Vasile Mucea…
Și după aceea, precum vezi, frate Vasile. Dar tot mă mănâncă limba să o spun pe aceea dreaptă: V-ați pus două tunuri în mijlocul satului. Voi, acolo, la graniță. Le-am văzut. Am crezut că le-ați așezat să bateți dincolo, să vă păziți pe voi și să ne păziți pe noi de sovietici. Când acolo, țevile le-ați îndreptat către Vicov. Cinstit e asta măi? Drept că ne-am bolohănit peste apa Sucevei când eram băieți. Dar acum ați pus tunurile pe noi?
Frate Aurele, răspunde calm Vasile Mucea. Matale, de când te știu, numai nod în papură cauți. Dacă te-ai fi uitat mai atent, tunurile acelea n-au muniție. Și dacă ar avea și ai calcula unghiul de tragere corect, vei vedea că bătaia este peste Vicov, în Crivețe, nici măcar la țigani. Nu-i pui de om acolo unde-i pusă cătarea, doar niște cioate. Nu mai fi nervos.
În costum național, se ivește din întuneric Traian Straton.
Vai ce întâlnire plăcută! Domnule Ciornei, bădiță Vasile! Cumătre Aurel, ce plăcută revedere!
Ți-oi dau eu o revedere cumătre, de nu o să o poți duce! Crezi c-am uitat că mi-ați luat banii din cotizația de la sindicat, din coștei, i-ați băut și nu mi i-ați mai dat înapoi? Să mă fac de râs la directorul Ansamblului? Cât oi trăi nu voi uita! Nemernicilor!
Bădiță Aurele, bădiță Traiane, toate s-au dus. Gata traiul demult! Hai la întrunire, detensionează atmosfera Aurelian Ciornei. Bade Vasile, nu-i lua în seamă, că așa-s ei de felul lor. Au trăit la bloc, nu ca matale, în renumita vatră folclorică. Să mergem deci!
S-au ridicat toți și au pornit, umăr lângă umăr, către Federală. Aurelian Ciornei cu costumul și cravata lui, Vasile Mucea cu scripca subsuoară, Traian Straton în straie naționale de la Pârtești, cu șubă de ceferist deasupra, Aurel Tudose, încă nu cu totul împăcat, cu bundița lui cu holiță pusă peste cămașa albă, cu gândul la banii sindicatului, ținuți în coștei, cheltuiți pe băutură de vechii lui colegi de la Ansamblul Ciprian Porumbescu și nerecuperați vreodată…
