Răsturnare de situație în tragedia familiei Râpan, a căror fiică a murit în accidentul de la Cluj. Șoferul nu consumase droguri și nici alcool, certifică IML
Ziarul online ”Știri de Cluj” a publicat aseară un articol în care una dintre piesele de bază din dosarul tragicului accident de circulație petrecut în noapte dintre 20 și 21 ianuarie a.c., în care a murit studenta de 20 de ani din Suceava, Gabriela Râpan, este anulată de rezultatele unei analize IML.
După producerea accidentului, un comunicat al IPJ Cluj transmis imediat după groaznicul accident, arăta că Ștefan Tudorel Cârjă, șoferul de 19 ani care a intrat cu Mercedesul prietenei sale într-un stâlp, ar fi fost sub influența drogurilor.
Ieri însă, probele de sânge ale tânărului care a supraviețuit impactului și care au fost trimise spre analiză la Institutul de Medicină Legală Cluj au infirmat probele inițiale, ceea ce înseamnă că Ștefan Tudor Cârjă nu consumase substanțe psihoactive înainte de a se urca la volan și de a produce accidentul din noaptea de duminică spre luni.
Se pare că, potrivit colegilor noștri de la Știri de Cluj, ”din 21 ianuarie și până în 23 ianuarie, lucrurile s-au schimbat radical, iar Poliția Cluj s-a grăbit să anunțe că informațiile furnizate public au fost ”FALSE” Nu se știe încă cine a greșit. Cert este că Biroul de Presă al Poliției Cluj furnizează informații oficiale, primite din teren, de la medici și de la polițiștii care fac cercetările.”.
În cursul nopții de duminică spre luni, pe sectorul de drum național, cuprins între localitățile Gilău și Florești, județul Cluj a avut loc un grav accident de circulație. Gabriela Râpan, de 20 de ani din Suceava a murit în urma accidentului petrecut după ora 3.00 din noapte iar șoferul de 19 ani a suferit răni grave, el fiind atunci suspect că se afla sub influența drogurilor.
Tânărul Ștefan Tudorel Cârjă și-a luat permisul de conducere cu doar câteva luni în urmă, locuiește în localitatea Florești, iar tânăra suceveancă decedată, de 20 de ani era studentă la Cluj.
În cursul nopții, cei doi se îndreptau spre Cluj Napoca, iar la un moment dat, între Gilău și Florești, mașina condusă de tânăr, un Mercedes, care circula cu mare viteză, a efectuat o manevră de depășire. Din cauza drumului acoperit cu mâzgă și a vitezei foarte mari, șoferul a pierdut controlul mașinii, aceasta ajungând într-un stâlp de iluminat. Impactul a fost atât de mare, încât partea din față a mașinii s-a dezintegrat complet, puntea față fiind separată de restul mașinii.
La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje mediale și de poliție. Medicii au decis că tânăra aflată pe locul din dreapta a decedat pe loc iar tânărul, care a suferit răni grave a fost transportat la spital, unde după primele teste efectuate au stabilit că șoferul a consumat substanțe interzise.
Gabriela Râpan, era studentă la Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor din Cluj-Napoca era fiica patronului firmei Autotehnorom din Suceava și l-ar fi cunoscut anterior pe tânărul din Cluj într-o sală de sport. Automobilul Mercedes cu care se deplasau aparținea tinerei din Suceava și l-a primit cadou de la părinții săi când a împlinit 18 ani.
Sursă informații și foto: Știri de Cluj. Mulțumim.