Ședința Colegiului Prefectural – drumurile naţionale din Suceava, siguranţa alimentară, ordinea publică pe ordinea de zi
Membrii Colegiului Prefectural –județul Suceava – se vor reuni în şedinţă ordinară joi, 13 decembrie 2018, de la ora 10,00, în sala “Bucovina” din Palatul Administrativ.
Primul subiect de pe ordinea de zi va fi “Măsuri pentru menţinerea viabilităţii Drumurilor Naţionale din judeţul Suceava. Lucrări de deszăpezire şi stocurile de material antiderapant pentru sezonul rece 2018-2019”, material care va fi prezentat de șefii secțiilor de Drumuri și Poduri Câmpulung și Suceava, Liliana Dranca, respectiv Gheorghe Arteni.
Medicul veterinar Dănuţ Corneanu, director executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, dr. Liliana Grădinariu, director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Suceava, și Latiş Vasile, comisar şef adjunct al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Suceava vor vorbi despre “Măsuri în domeniul siguranţei alimentare în perioada sărbătorilor de iarnă”.
Celelalte subiecte ale ședinței se referă la “Măsuri de ordine publică şi siguranţă a populaţiei în perioada sărbătorilor de iarnă”, prezentate de comisar şef Adrian Buga – împuternicit adjunct al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, colonel Costică Ghiaţă Costică – inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Bucovina” al judeţului Suceava, și lt.col. Mihai Marian Lungu – inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, transmite Biroul de presă al Instituției Prefectului-Județul Suceava.