Studenta USV Ruth Naomi Lupu, două premii I și un premiu special al juriului la concursuri de traducere și proză
Proaspătă absolventă a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Ruth Naomi Lupu și-a mai adăugat încă trei premii în palmaresul realizărilor sale din domeniul filologic.
Coordonată de lector univ. dr. Alina-Viorela Prelipcean și de conf. univ. dr. habil. Lavinia Seiciuc, Ruth Naomi Lupu a câștigat Premiul special „G. Ibrăileanu” în cadrul celei de-a 50-a ediții a Colocviului național studențesc „Mihai Eminescu”, care desfășurat la Iași, în perioada 22-25 mai a.c., pentru traducerea în limba spaniolă a poemului eminescian Cu mâne zilele-ți adaogi… (sp. Acreciérense tus días con un mañana…). Versiunea propusă de studenta suceveană a fost însoțită și de o solidă analiză a opțiunilor de traducere propuse.
De asemenea, la Concursul studențesc al Departamentului de Studii Anglo-Americane și Germane, organizat de Facultatea de Litere a Universității din Craiova, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, secția Mediatecă, și American Corner Craiova, Ruth Naomi Lupu a câștigat Locul I la secțiunea de Scriere creativă. Ea a impresionat juriul cu lucrarea intitulată Bid Us Farewell, o proză scurtă care ilustrează în mod captivant ultima zi a omenirii pe Pământ, ca urmare a schimbărilor climatice. Povestea a fost apreciată pentru originalitatea și relevanța sa tematică, precum și pentru stilul literar bine conturat.
Ruth Naomi Lupu a participat și la cea de-a V-a ediție a Concursului Internațional de Creație Literară (CICL), un eveniment remarcabil, care a reunit 232 de concurenți din diverse colțuri ale lumii, reprezentând zece țări și două continente. Cu vârste cuprinse între 10 și 82 de ani, concurenții au adus un plus de diversitate și originalitate competiției, reflectând o gamă largă de experiențe și perspective literare. La finalul concursului, Ruth a câștigat Premiul I la secțiunea Proză scurtă în limba engleză, cu lucrarea Thou Shalt Not Put F. Coloring in the Fondant, care a fost realizată în cadrul cursului de Literatură gotică, susținut de conf. univ. dr. Luminița-Elena Turcu.
Ruth Naomi Lupu a absolvit recent programul de studiu Limba și literatura engleză – Limba și literatura spaniolă, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, obținând nota 10 (zece) și felicitările comisiei la examenul de licență. De-a lungul celor trei ani de studenție, Ruth s-a remarcat la numeroase concursuri naționale și internaționale, prin activitatea sa intensă ca traducător și scriitor.