Taxele și impozitele locale ar putea crește anul viitor cu până la 80%. Primarul Ion Lungu spune că s-a împotrivit actelor normative care au stabilit noile sisteme de calcul ale acestora, fără succes
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat astăzi în conferință de presă că impozitele și taxele locale care vor trebui plătite începând cu anul viitor în municipiul reședință de județ vor crește cu 20, 40, 60, chiar 80%. Nu municipalitatea a stabilit aceste creșteri ci guvernul, care, prin Ordonanța 16/2022, devenită Legea 252/2022, a schimbat modalitatea de calculare a acestor taxe și impozite pe care contribuabilii – persoane fizice și juridice – trebuie să le plătească, iar în urma simulărilor făcute la nivelul Primăriei Suceava, chiar și folosind indicatorii minimi, tot nu se va putea păstra în continuare nivelul contribuțiilor sucevenilor la bugetul local. Cei mai afectați dintre contribuabili vor fi persoanele juridice deținătoare de clădiri nerezidențiale dar creșterea taxelor și impozitelor nu îi va ocoli nici pe sucevenii proprietari de locuințe.
Ion Lungu a declarat că, în cadrul Asociațiilor Municipiilor din România, unde este prim-vicepreședinte, s-a solicitat guvernului prorogarea aplicării acestor acte normative până în anul 2024 dar solicitarea făcută guvernului nu a fost luată în seamă.
Drept urmare, Ion Lungu a transmis că ”în calitate de primar, trebuie să respect legea”, amintind că de 10 ani nu s-a operat nicio mărire a taxelor și impozitelor în municipiul Suceava. Oricum, calculele privind noile impozite și taxe pe care sucevenii le vor plăti începând de la anul abia acum se fac iar nivelul acestora va fi aprobat prin hotărâre de consiliu local.