Tupeu sau inconștiență: tânăr din Adâncata, beat, cu autoturism neînmatriculat și cu ITP-ul expirat, prins în toiul nopții de polițiști, la plimbare prin Zvoriștea
La 16.06.2019, ora 02.35, o patrulă din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata a oprit pentru control pe DC 54 din comuna Zvoriştea, autoturismul fără plăcuţele cu numărul de înmatriculare, condus de un bărbat de 28 de ani din comuna Adâncata, care a declarat faptul că, acestea i-au fost reţinute anterior de către polițiști împreună cu certificatul de înmatriculare întrucât avea I.T.P.-ul expirat.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, înmatricularea autoturismului este suspendată.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.