Un bărbat de 61 de ani din Vicovu de Jos și-a pus capăt vieții azi dimineață, aruncându-se în fântâna din curtea casei
Azi dimineață, după ora 6.30, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au fost sesizați prin 112 de către o femeie din Vicovu de Jos, despre faptul că tatăl ei, C.V., de 61 ani, a căzut în fântână.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că la data de 17.04.2020, în jurul orei 06.00, bărbatul a ieșit din locuința de domiciliu pentru o perioadă de aproximativ 10 minute. Întrucât acesta suferea de tulburări psihice, soția sa a început să-l caute prin curtea locuinței. În jurul orei 06.10, l-a găsit pe acesta căzut în fântâna din curtea casei.
Au intervenit un echipaj SMURD și pompierii din Garda de intervenție Vicovu de Sus, care au scos din fântână trupul bărbatului. Echipajele SMURD și ale SAJ au efectuat manevrele de resuscitare, fără rezultat.
C.V. suferea de tulburări psihice, având eliberat în acest sens și certificatul de încadrare în grad de handicap din 2019.
Polițiștii au aflat că bărbatul a ieșit azi dimineață din casă, a ferit șase bucăți de placaj din lemn aflate pe gura fântânii și s-a aruncat în fântâna cu o adâncime de aproximativ 5 metri până la nivelul apei, construită din piatră.