Un șofer de TIR băut, din București, a plonjat cu autocamionul într-o terasă din Câmpulung Moldovenesc
Ieri după amiază, în jurul orei 15:46, un șofer de 55 de ani, din Bucureşti, în timp ce conducea ansamblul de vehicule format din autoutilitara marca Scania pe strada Calea Bucovinei, din Câmpulung Moldovenesc, având direcţia de deplasare dinspre Suceava spre Vatra-Dornei, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, semnalizată corespunzător prin indicatoare rutiere, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un parapet metalic, respectiv cu un gard din metal pe care l-a rupt şi la proiectat într-un autoturism, care era parcat regulamentar în afara părţii carosabile, avariindu-l.
Ulterior, autocamionul și remorca a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu o terasă din apropiere, pe care a avariat-o.
În urma producerii accidentului nu au rezultat victime omeneşti, ci doar pagube materiale.
A fost ridicat din interiorul autoutilitarei aparatul tahograf, digital, în vederea stabilirii perioadelor de conducere, pauze şi a perioadelor de odihnă, întrucât cartela tahograf a conducătorului auto nu a putut fi extrasă din aparat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Captură foto: Informația Ta. Mulțumim.