Cum a devenit Yusuf cel trist fericitul Abu Yasser
Yusuf era un bărbat între două vârste, mărunt și burduhănos, cu buricul veșnic la vedere prin deschizătura cămășii albe mereu transpirate, cu hărți galbene de sudoare sărată pe la subțiori și pe spinare.
Bietul Yusuf era cel mai nepriceput dintre toți poalimii de pe șantierul cel mare, pe deasupra căruia se ridicau ori coborau, fără număr, avioanele de pe Ben Gurion.
Era singurul dintre arabii așezați la casa lor care nu avea încă niciun băiat în familia sa numeroasă. Marele Allah îl blagoslovise cu nu mai puțin de șapte fete, spre bucuria mamei lor, spre tristețea tatălui dar și spre bătaia de joc a celorlalti amici, care îl cunoșteau încă din pruncie, de pe ulițele Tulkharmului,
Toți ceilalți erau de-acum ”Abu”, fiindcă aveau măcar un băiat născut din vintrele lor.
Tulkharm era un orășel în apropierea graniței palestiniano-israeliene.
În fiecare dimineață, constructorii urcau în autobuzele care îi aduceau din Teritoriu până la punctul de trecere.
După ce erau controlați atent de soldații Țhahal, lucrătorii erau încărcați într-o dubă de moșul Meir, balabai bătrân, vechi ostaș din Războiul de Șase Zile, și aduși pe șantier. Tot el îi ducea după amiază înapoi până la graniță.
Yusuf era când foarte vesel și plin de solicitudine, mereu nădușit, când foarte trist și la fel de transpirat, dacă amicii lui îl luau peste picior, amintindu-i de cele șapte fete de acasă.
Aceste lucruri aveau să se schimbe. Nevasta lui Yusuf a rămas a opta oară grea, iar bărbatul burduhănos, la toate ceasurile de rugăciune, îl implora pe Allah cel de sus cu lacrimi multe șiroind pe obrajii rotunzi și măslinii și cu un patos pe care toți cei de jos îl vedeau.
Într-o dimineață, gașca din Tulkharm ajunge pe șantier mai veselă ca niciodată.
Yusuf, cu camașă nouă, cu ochii strălucitori și cu obrajii radiind de fericire, cu pieptul în față, mai să-i întreacă burta.
Abu Muhamad a făcut prezentările: “Abu Yasser!” arătându-l cu degetul pe fericitul prieten. Se petrecuse minunea, după atâția ani, după atâtea încercări nereușite, după atâtea rugi fierbinți, Allah s-a îndurat de suferința lui Yusuf, iar nevastă-sa i-a dăruit, în cele din urmă, un băiat. Toți s-au bucurat alături de el, iar din acea zi nimeni nu i-a mai spus altcumva decât Abu Yasser. Chiar și bătrânul Meir, colonel în retragere, veteran de râzboi, bucuros de finalul fericit al suferinței rotofeiului arăbuț.
El a făcut ședință cu partea românească a șantieriștilor, a scos din buzunar 100 de shekeli și ni i-a înmânat, pentru ca după amiază să dea cineva fuga până în șuk-ul din Tel Aviv, să cumpere câteva găini proaspăt tăiate care să fie aduse, dar de cumătrie, proaspătului tătic.
Generoși, șantieriștii români au dublat suma iar a doua zi dimineața, zece găini rotofeie, tăiate de cu seară și jumulite la taraba hahamului din Șuk au fost oferite ofrandă lui Abu Yasser, ca să facă ospăț mare, în cinstea celui mic.
Neculai ROȘCA
