Grav accident de circulaţie la Dănila. Trei autoturisme proiectate în afara părții carosabile de un TIR (galerie foto)
În jurul orei 13,30, pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava au intervenit cu echipaje şi utilaje de specialitate la un accident de circulaţie petrecut pe drumul E85, pe raza localităţii Dănila.
În accident au fost implicate patru maşini, un autotren, două autoutilitare şi un autoturism. În accident au fost implicate şase persoane, două dintre victime, conştiente şi cooperante, primesc îngrijiri medicale. Cele două persoane refuză transportul la spital.
Din primele informații, un TIR a intrat pe contrasens în timpul unei manevre de depășire, acroșând trei autoturisme, care au derapat în afara părții carosabile. Drumul este umed ca urmare a ninsorilor, utilajele DRDP Iași intervenind pe acest sector cu material antiderapant.
La această oră, circulaţia în zonă se desfășoară pe un singur sens.
Revenim cu amănunte.
Foto: DRDP Iasi Oficial