Incendiu la ”Blocul groazei” – 48A de pe Mărășești, după ce un locatar a aruncat o țigară aprinsă într-o cutie cu materiale textile, depozitată pe casa scării
Ieri după amiază, după ora 14.00, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 de către o femeie de 65 ani, cu privire la faptul că pe scara blocului 48A de pe strada Mărășești, la etajul III, a izbucnit un incendiu.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că femeia care a făcut sesizare deține două camere în blocul respectiv și și-a depozitat mai multe materiale textile, într-o cutie din lemn, amplasată pe holul blocului, la etajul 3, în dreptul locuinței sale
Pe la ora 13.30, în timp ce se afla în locuință, femeia a auzit pocnituri ce veneau dinspre casa scării, ieșind pe holul blocului să vadă ce se întâmplă. Atunci a văzut că cutia din lemn în avea depozitate bunurile arde, iar flăcările au început să topească învelișul din plastic al cablurilor electrice prinse de tavan, de-a lungul holului. A încercat să stingă focul acoperind flăcările cu mai multe prosoape umede, după care a apelat la 112. Echipajul ISU Bucovina sosit la fața locului a localizat și lichidat incendiul. Echipajul ISU a stabilit că incendiul a pornit de la o țigară aprinsă aruncată peste rufele din cutie, fără a exista pericol de propagare.
Persoana vătămată a estimat valoarea prejudiciului la suma de 50 lei.