Mopan Suceava
Cultural

Mircea Doru Ciobotaru, ”Monografia comunei Voitinel”, lansare de carte

Toate colțurile lumii locuite de oameni  au o istorie.  Locurile cele mari: cetăți, castele, orașe, ridicate de personalități cu bun pedigri istoric,  care au ridicat, au dărâmat, au cucerit, au fost cuceriți,  care și-au pus într-un fel sau altul amprenta peste veacuri,  le găsim la tot pasul în cărți.  

Dar locurile cele mici, acolo unde au trăit de sute de ani  de asemenea oameni,   nu se cuvine să își găsească locul, prin intermediul cuvântului scris, în marea  bibliotecă a lumii? 

Comuna Voitinel, așa cum a fost și este, are dreptul la o monografie care să conțină mai tot ce s-a putut recupera din trecutul acestei comunități. Pentru asta, cei care, plecați din sat și cu școli mai departe, dacă resimt dorința de a clarifica ori de a pune în lumină măcar,  istoria acestui sat, sunt invitați să o facă.

Până atunci, un fiu al satului,  plecat demult  în alt colț al României dar care a păstrat contactul sufletesc și nu numai cu locurile natale,  oferă prin cartea sa cea nouă un punct de plecare.

Volumul ”Monografia comunei Voitinel”, semnat de Mircea Doru Ciobotaru ,  a văzut lumina tiparului  și a beneficiat de o frumoasă lansare, la Școala din Voitinel.  Cartea conține pe lângă descrierile pertinente istorico – geografice care trebuie să facă parte din orice monografie a unei localități, o consistentă culegere de texte etnografice, istorisiri din timpurile vechi ale unor bătrâni  din sat precum și o valoroasă colecție de fotografii, mai vechi și mai noi.

Aurel Buzincu,  universitarul  sucevean care nu pregetă să își dea în vileag sorgintea, ca fiu al satului Voitinel, aduce un plus de valoare acestui volum prin cele ”Câteva cuvinte” așezate în preambulul textului semnat de Mircea Doru Ciobotaru.

Aruncând ancore noi înspre trecutul vechi al Voitinelului, Aurel Buzincu  oferă, pe lângă informațiile cuprinse în carte, indicii din alte surse și teme suplimentare de cercetare pentru cei care vor dori să așeze, pe lespedea pusă de Mircea Doru Ciobotaru prin cartea publicată, dar și pentru autor în continuarea muncii sale, o monografie cu adevărat cuprinzătoare a comunei Voitinel.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *