Mopan Suceava
Actualitate

Perseverență contravențională în familie. Soț și soție, din Straja, prinși în aceeași zi transportând ilegal cherestea. Ambii au fost amendați, iar materialul lemnos în valoare de cca. 6.000 lei a fost confiscat

La data de 24.05.2024,  în jurul orei 14:40, polițiștii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe DC 35, în localitatea Grămești, județul Suceava, au oprit pentru control o autoutilitară, conducătoarea auto fiind indentificată în persoana unei femei cu domiciliul în sat Straja, comuna Straja, județul Suceava.

S-a constatat că autotutilitara era încărcată cu material lemons, iar conducătoarea auto nu a putut prezenta aviz de însoțire, declarând că nu deține documente de proveniență și transport a materialului lemnos, aspecte confirmate în urma interogării aplicației „SUMAL CONTROL”.

În aceste condiții, autoutilitara a fost condusă la Depozitul de Material Lemnos din localitatea Lunca, comuna Zamostea, unde materialul lemnos a fost inventariat de către maistrul silvic din cadrul Ocolului Silvic Adâncata, județul Suceava, constatându-se că a fost transportată cantitatea de 2,280 mc material lemnos, tip  cherestea – molid.

Având în vedere cele constatate, s-a luat măsura sancționării contravenționale a conducătoarei auto, conform art. 19 alin. 2 lit. a) din Legea 171/2010 cu amendă în valoare de 1.000 de lei și s-a dispus confiscarea cantității de  2,280 mc material lemnos în valoare de 2.500 lei.

 

În aceeași zi,  în jurul orei 18:30, polițiștii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe DN2(E85), în localitatea Bălcăuți, județul Suceava, au observat din nou autovehiculul care a fost anterior oprit pe DC 35, în jurul orei 14:40, în localitatea Grămești, județul Suceava, fiind încărcat cu material lemnos care a fost confiscate în baza procesului verbal de constatare a contravenției.

Astfel, s-a procedat la oprirea pentru control a autoutilitarei, proprietatea femeii anterior sancționate, de data aceasta, la volan fiind indentificat soțul femeii, domiciliat în sat Straja, comuna Straja, județul Suceava.

S-a constatat că autotutilitara era încărcată din nou cu material lemons, iar conducătorul auto nu a putut prezenta aviz de însoțire, declarând că nu deține documente de proveniență și transport a materialului lemnos, aspecte confirmate în urma interogării aplicației „SUMAL CONTROL”.

În aceste condiții, autoutilitara și șoferul au fost conduși a fost condus la locația de verificare și inventariere, constatându-se că de această dată a fost transportată cantitatea totală de 3,64 mc material lemnos, din  care 1,80 mc material lemnos tip cherestea molid și 1,84 mc material lemnos tip rigle pătrate molid, cu o valoare de 3.261 lei.

Având în vedere cele constatate, s-a luat măsura sancționării contravenționale a bărbatului, conform art. 19 alin. 2 lit. a) pct. 2 din Legea 171/2010 cu amendă în valoare de 3.000 de lei și s-a dispus confiscarea cantității totale de  3,64 mc material lemnos.

De asemena, conducătorul auto nu a avut asupra sa permisul de conducere și cartea de identitate, motiv pentru care a fost sancționat contravențional și conform OUG 195/2002, cu amendă în cuantum de 1.160 lei.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *