Taraful Florin Mucea, Angelica Flutur și Ionică Moroșanu, la Balul Românilor din Portugalia: Pentru românii de acolo a fost evenimentul anului
Taraful Florin Mucea continuă seria evenimentelor de succes în spațiul european, unde este chemat an de an, să bucure inimile românilor din diaspora.
Cea mai recentă invitație a venit din parte comunității românești din Portugalia iar alături de taraful condus de bilcanul Florin Mucea au fost îndrăgita artistă bucovineană Angelica Flutur și talentatul interpret Ionică Moroșanu. Și să nu-i uităm pe Mihai Dorică Moroșanu și Alex Iurescu, doi oameni și muzicanți de mare valoare, care au fost alături.
A fost o petrecere pe cinste la Balul Românilor din Portugalia, care s-a desfășurat în seara zilei de 17 februarie 2024, acesta fiind al doilea eveniment reușit din turneul european al Tarafului Florin Mucea.
Florin Mucea a transmis că aproximativ 300 de români care locuiesc în Portugalia și au dat întâlnire la acest eveniment de poveste, organizat de Nuța Isopescu împreună cu soțul ei Vasile, bucovineni din Bilca, stabiliți de mulți ani pe meleaguri portugheze.
Participanții, în majoritatea lor au fost tot români bucovineni stabiliți în Portugalia, din Bilca, Frătăuți, Gălănești, Vicov, dar și din alte zone ale țării, precum și români din Basarabia.
Iar toți cei prezenți, înainte de a purcede la joc, au participat la o masă festivă la care din meniu nu a lipsit renumita ciorbă rădăuțeană, fiind acordat și țării gazdă respectul cuvenit, cei prezenți ospătându-se și cu preparate tradiționale portugheze, din pește.
Iar invitații speciali, minunata Angelica Flutur și talentatul Ionică Moroșanu, au umplut sufletele de bucurie românilor veniți în număr atât de mare încât cu greu și-au găsit loc în jocurile încinse de cântecele artiștilor veniți din țară. Angelica Flutur a încins atmosfera cu ”Huțulcile”, ”Sadăul”, ”Cântecul lu badea Cocârță” și altele la fel de pline de viață iar Ionică Moroșanu a delectat pe cei prezenți cu cântece de peste munți, precum ”Maramureș plai cu flori”, ori ”Ce-i place oșanului”.
”Programul artistic, care a început cu ”Bătrâneasca” noastră de la Bilca, după care toți cei prezenți au umplut ringul de dans, a durat ore bune. Iar la finalul balului toată lumea a cântat, alături de taraful nostru și Angelica Flutur cântecul de suflet al părintelui meu, regretatul rapsod Vasile Mucea, ”Cânta cucu-n Bucovina”.
Trebuie menționat că organizatoarea acestui minunat eveniment, doamna Nuța Isopescu, a spus încă din deschiderea balului, că și ar dori ca aceste întâlniri cu taraful nostru și cu invitații săi speciali să devină o tradiție în Portugalia, la fel cum este deja în Italia și Anglia.
Dincolo de toate, am fost primiți cu mare bucurie, gazdele noastre ne-au plimbat peste tot unde era mai frumos, iar chiar din prima seară, bilcanii noștri Titel Savu și Ionel Mucea au întins mese îmbelșugate, așa ca la noi în Bucovina. În altă seară, Vitalii din Moldova și un horodnicean de-al nostru, Costică Moroșan, ne-au omenit așa cum numai la români se poate.
Cred ca nu exagerez dacă spun că pentru românii din Portugalia a fost evenimentul anului, pentru că au auzit în acest fel cântecul de acasă”, sunt detalii oferite de Florin Mucea, șeful tarafului care îi poartă numele.