Mopan Suceava
Actualitate

Trimis în judecată după ce a înjunghiat o cunoștință pentru că nu a vrut „să facă cinste”. După comiterea agresiunii inculpatul s-a plimbat, amenințând prin comună, cu cuţitul în mână

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, cercetat în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor și tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Inculpatul se află în stare de recidivă, începând cu anul 2003 acesta fiind condamnat în repetate rânduri la pedepse privative de libertate pentru comiterea mai multor tipuri de infracţiuni. În perioada 30 aprilie – 23 noiembrie 2017 a executat o ultimă condamnare în penitenciar, fiind liberat la termen.

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul are domiciliul legal în zona rurală a judeţului Botoşani, iar în dimineaţa zilei de 21 octombrie 2018 s-a deplasat într-o comună din judeţul Suceava, pentru a-şi vizita mama precum şi copiii aflaţi în grija acesteia.
A mai rezultat din cercetări că inculpatul cunoştea persoana vătămată în prezenta cauză penală, însă niciodată între aceştia nu au existat incidente.

Atât în dimineaţa acelei zile (în jurul orei 08:00 cu aproximaţie) cât şi în jurul orelor amiezii (ora 12:00 cu aproximaţie), persoana vătămată s-a întâlnit cu inculpatul în centrul comunei în care locuia mama sa precum şi pe raza unei comune învecinate, fără a purta vreo discuţie cu acesta.
În jurul orei 15:00 inculpatul se afla pe raza localității rurale în care locuia mama sa, consumând băuturi alcoolice împreună cu alți cunoscuți.
Prin apropierea aceluiaşi local public unde inculpatul consuma băuturi alcoolice s-a deplasat la momentul respectiv persoana vătămată însoţită de un prieten. Când aceste două persoane au ajuns în apropierea inculpatului, acesta i-a solicitat persoanei vătămate să le facă cinste, însă victima a refuzat afirmând că nu are bani.

Persoana vătămată şi-a continuat deplasarea pe drumul public împreună cu prietenul său însă, din motive neprecizate, inculpatul a urmărit-o pe victimă pe o distanţă de aproximativ 100 de metri, iar în momentul în care a ajuns în spatele acesteia, fără a-i spune ceva, a scos din buzunar un cuţit şi i-a aplicat o lovitură cu acest obiect în şoldul stâng; persoana vătămată s-a întors cu faţa către agresor şi a constatat că acesta încearcă să-i aplice o nouă lovitură, de sus în jos, cu acelaşi cuţit – persoana vătămată a ridicat braţul stâng cu intenţia de a se apăra, recepționând lovitura în zona feţei dorsale a braţului stâng.

După aplicarea acestor lovituri persoanei vătămate, agresorul a proferat la adresa acesteia insulte şi injurii, amenințând că-i va omorî şi pe membrii familiei sale, îndepărtându-se apoi de persoana vătămată, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Ulterior agresiunii, la ora 15:44, un martor a apelat Dispeceratul 112, solicitând deplasarea unui echipaj medical. Persoana vătămată a fost transportată cu un echipaj S.M.U.R.D. la Spitalul judeţean de urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru acordarea asistenţei medicale.
Medicul legist din cadrul S.M.L. Suceava a efectuat examinarea medico-legală a victimei, concluzionând că victima a prezentat un traumatism al membrului superior stâng (obiectivat prin plagă înţepat-tăiată profundă braţ stâng cu secţionarea planurilor musculo-aponevrotice şi lezare vasculară) şi un traumatism al membrului inferior stâng (obiectivat prin plagă înţepat-tăiată superficială fesa stângă), ambele tratate chirurgical, complicate în evoluţie cu şoc hemoragic. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu un obiect înţepător-tăietor, posibil cuţit; aceste leziuni pot necesita în vederea vindecării un număr de 25 – 30 zile de îngrijiri medicale; în opinia medicului legist viaţa victimei a fost pusă în primejdie. Leziunea de la nivelul braţului stâng s-a apreciat a avea caracter de apărare.

După comiterea agresiunii inculpatul s-a deplasat în continuare pe drumul public cu cuţitul în mână, la vedere, afirmând că se va lupta cu orice persoană doreşte să facă acest lucru, fapt care a creat o stare de temere persoanelor care se aflau în apropiere, tulburând în acest mod ordinea și liniștea publică, după care s-a deplasat la locuinţa mamei sale.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *