Un autobuz cu pasageri a intrat într-un cap de pod la Corocăiești – Verești azi pe la amiază. Patru răniți au fost transportați la Spital
Astăzi pe la amiază s-a produs un accident de circulație grav, pe raza satului Corocăiești, comuna Verești, soldat cu cel puțin patru răniți. Un autobuz în care se aflau opt persoane, inclusiv șoferul, a intrat într-un cap de pod, cel mai probabil din cauza neadaptării vitezei la condițiile de trafic: zăpadă, vizibilitate scăzută și carosabil alunecos.
Au intervenit pompierii miliari cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD precum și echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean. Nu au fost persoane încarcerate însă patru dintre ocupanții autobuzului, persoane rănite dar conștiente și cooperante au fost transportate la Spital.
Polițiștii vor stabili exact circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Please follow and like us: