Mopan Suceava
Politica

Virginel Iordache, senator PSD de Suceava: Senatul a adoptat proiectul legislativ care vizează reducerea vârstei standard de pensionare pentru angajații care au lucrat în grupa a II-a de muncă

Luni, 1 aprilie 2019, Senatul a adoptat un proiect legislativ care vizează reducerea vârstei standard de pensionare pentru toți angajații, care au lucrat în grupa a II-a de muncă, în funcţie de numărul anilor împliniţi, de stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite, anunțat senatorul PSD de Suceava, Virginel Iordache.

”Propunerea legislativă, a cărui coinițiator am fost, alături de alți colegi parlamentari PSD, are in vedere modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, a fost adoptată cu 97 de voturi pentru. În expunerea de motive, am menționat că dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard de pensionare reprezintă principalul beneficiu al persoanelor care au lucrat în grupa a II-a de muncă şi/sau în condiţii deosebite de muncă cel puţin şase ani împliniţi. Singura posibilitate de a stimula și recompensa munca depusă de angajații care au înfruntat efectul nociv al condiţiilor de muncă este ieșirea anticipată la pensie pentru limită de vârstă, în funcţie de numărul anilor împliniţi și de stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite” a transmis senatorul Iordache.

Concret, pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezintă, conform legii, stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă se acordă câte patru luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă.

Totodată, sunt încadrate în condiţii deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor şi metodologiei prevăzute în legislaţia în vigoare la data încadrării acestora.

În susţinerea propunerii s-au menționat și impactul factorilor de risc, prevăzuţi de actele normative în vigoare, care se regăsesc la locurile de muncă din carierele miniere precum și rapoartele privind starea de sănătate a salariaţilor din carierele mentionate mai sus.
”Consider că aprobarea de către Senatul României a acestei inițiative este un act de dreptate făcut tuturor angajaților care au lucrat in condiții vitrege, care și-au periclitat sănătatea pentru bunăstarea semenilor lor” a spus Virginel Iordache.
Senatul este prima Cameră sesizată, iar legea este organică.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *