Mopan Suceava
Politica

Virginel Iordache: Senatul a adoptat și votat propuneri legislative privind înființarea ”Catalogului Online”, a învățământul general obligatoriu de 15 clase și privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

Senatorul PSD de Suceava, Virginel Iordache a anunțat că luni,  11 martie 2019, în Senatul României, au fost votate proiecte de legi  importante pentru buna funcționare a sistemului de învățământ precum și pentru protecția persoanelor cu handicap.

Astfel, senatorul a anunțat că a fost votată  majorarea alocației de stat pentru copii, prin votul la Legea 118/2019 aducându-se  următoarele modificări :
– Copiii cu vârsta până la doi ani vor primi o alocație de 300 de lei lunar (majorare de la 200 de lei)
– Copiii cu dizabilități vor primi alocație majorată de la 200 la 300 de lei până la 18 ani
– Copiii și tinerii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani (respectiv până la finalizarea studiilor liceale sau profesionale) vor primi alocație majorată de la 84 de lei la 150 de lei

Senatorul Virginel Iordache a precizat că s-a votat o propunere legislativă foarte importantă,  la care este co-inițiator, care prevede modificarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Certificatul de încadrare în grad de handicap pentru persoanele cu handicap a căror afecțiune a generat amputarea membrelor, va avea termen de valabilitate PERMANENT, fără a mai fi necesară prezentarea periodică la Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap. În felul acesta vor dispărea acele situații umilitoare pe care trebuiau să le suporte oamenii aflați in situațiile descrise mai sus, a transmis Iordache.

Tot ieri, senatul, în calitate de Cameră decizională, a adoptat propunerea legislativă privind înființarea ”Catalogului Online”, platformă școlară online pentru publicarea zilnică a notelor și absențelor elevilor. Această platformă va facilita accesul elevilor dar și părinților la note în timp util, de acasă. ”Să sperăm că vom contribui prin această lege la creșterea calității educației, prin faptul că măsurile remediale pot fi luate în timp util!” transmite Virginel Iordache.

O altă propunere legislativă votată în senat, legea pentru modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, aduce următoarele modificări: „(1) Învățământul general obligatoriu este de 15 clase și cuprinde, ultimii 2 ani ai învățământului preșcolar, învățământul primar, învățământul gimnazial și primii 2 ani ai învățământului secundar superior. Învățământul preșcolar și învățământul liceal devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020.”

Virginel Iordache a mai anunțat că liceele cu profil agricol se vor reorganiza și vor funcționează în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și coordonarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice.”

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *