Mopan Suceava
Actualitate

Bărbatul rănit grav în accidentul de azi dimineață de la Vatra Dornei a murit. Accidentul a fost produs de un tânăr de 25 de ani din localitate aflat sub influența alcoolului

IPJ Suceava a transmis informații suplimentare privind accidentul produs în această dimineață, în Vatra Dornei.

La data de 24.01.2021, în jurul orei 0749, Poliţia municipiului Vatra Dornei, a fost sesizată prin 112, de către un militar al Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, despre faptul că în fața instituției unde lucrează a avut loc un accident.

Având în vedere cele sesizate, lucrătorii de poliţie s-au deplasat la faţa locului, unde, cu ocazia primelor cercetări, au constatat următoarele:

Marius Ovidiu Vodă, de 25 ani, în timp ce conducea autoturismul marca Audi pe pe strada Mihai Eminescu, din municipiul Vatra Dornei, din direcția Roșu către Argestru, din cauza vitezei excesive și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu autoturismul marca VW condus regulamentar de către Cristian S. de 28 de ani din municipiul Vatra Dornei.

La ora 08. 40 s-a constatat decesul acestuia din urmă.

În urma accidentului a rezultat rănirea unei femei de 50 ani, pasageră în autoturismul marca VW rănirea lui Marius Ovidiu Vodă și rănirea unei tinere de 23 ani, pasageră în autoturismul marca Audi, care au fost transportați la Spitalul municipal Vatra Dornei.

Conducătorul auto Marius Ovidiu Vodă a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, și i s-au recoltat şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei la Spitalul municipal Vatra Dornei.

S-a dispus începerea ”in rem” a urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de uciderea din culpă, vătămare corporală din culpă, și conducere sub influența băuturilor alcoolice, cercetările fiind efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *