Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării – USV, premii la concursuri de traducere literară. Studenta Mădălina Opincă, premiată traducerea din limba spaniolă a patru poeme scrise de poeți din Spania, Mexic, Peru și Columbia

Noul an universitar a debutat cum nu se putea mai bine pentru studenții și profesorii care au participat la două importante concursuri de traducere literară, desfășurate atât în țară, cât și în străinătate.

O nouă ediție a unui prestigios concurs de traducere de poezie hispano-americană în limba română, organizat sub patronajul Universității de Vest din Timișoara și al consulatelor onorifice ale Spaniei, Mexicului și Republicii Peru în Timișoara, și-a desemnat câștigătorii. În cadrul acestui concurs s-a remarcat și Mădălina Opinca (foto), studentă în anul al II-lea la masteratul de Teoria și Practica Traducerii din cadrul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Aceasta a reușit să obțină Locul II, cu traducerea din limba spaniolă în limba română a patru poeme scrise de poeți din Spania, Mexic, Peru și Columbia, primele trei fiind poeme propuse de organizatori (Iluminacón / ro. Iluminare – de José Ángel Valente, Spania; El pan / ro. Pâinea – de José Watanabe, Peru; Poesía / ro. Poezie – de Javier Villarrutia, Mexic), cel de-al patrulea poem fiind liber ales (Tiempo / ro. Timp – de Marisol Bohórquez Godoy, Columbia). Acest concurs, ajuns la a patra ediție, a fost inițiat de Asociația Culturală Via Rumania Cultura care, între anii 2011 şi 2014, a lansat iubitorilor de limbă spaniolă provocarea de a traduce poeme din spaniolă în română. Pentru 2021, această idee a prins din nou contur, înscriindu-se în cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea a 140 de ani de relații diplomatice dintre România și Spania. Studenta câștigătoare a acestui concurs a fost coordonată de lector univ. dr. Alina-Viorela Prelipcean.

Ca o confirmare suplimentară a tuturor rezultatelor înregistrate în ultimii ani alături de studenții coordonați la diversele concursuri de traducere, vine și obținerea Premiului I câștigat de lector univ. dr. Alina-Viorela Prelipcean la un concurs de traduceri din Republica Moldova, „EUGENIU COȘERIU ÎN GALAXIA LIMBILOR EUROPENE”, ediția a II-a, organizat de Cenaclul „Magia Cuvântului”, în parteneriat cu Biblioteca Municipală „B.P. Hașdeu” și Facultatea de Litere (Universitatea de Stat din Moldova). Textul „Sângele nostru”, tradus în limba spaniolă de Alina Prelipcean, îi aparține marelui lingvist român, Eugeniu Coșeriu, alegerea poeziei de către organizatori fiind determinată de faptul că se împlinesc 100 de ani de la nașterea acestuia.  La ediția de anul acesta s-au înregistrat peste 60 de participanți din Republica Moldova, România, Spania, Elveția, Germania, Franța, Serbia. Traducerile câștigătoare vor apărea într-un volum ce își propune să valorifice importanța traducerii și să promoveze cunoașterea limbilor europene.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *