Incendiu la o stână din municipiul Vatra Dornei, pornit de la un foc deschis în spații închise (foto ISU Suceava)
Militarii Detașamentului de pompieri Vatra Dornei au intervenit în după amiaza zilei de ieri, 3 mai, în jurul orei 17, cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit la o stână din municipiul Vatra Dornei.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau generalizat la construcțiile din lemn ale stânei, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, existând pericolul de propagare la fondul forestier.
Din cauza terenului accidentat și a zonei inaccesibile autospecialelor, pompierii militari au realizat un dispozitiv de intervenție cu o lungime de aproximativ 200 de metri.
Incendiul a fost lichidat la ora 18:20.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un foc deschis în spații închise.
Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au lichidat incendiul înainte ca acesta să se propage la fondul forestier, transmite purtătorul de cuvânt al ISU „Bucovina” Suceava, Mr. Alin GĂLEATĂ.