Mopan Suceava
ActualitateSanatate

Nefrolitotomie percutanată într-un singur timp operator efectuată în premieră la Spitalul Judetean ”Sf. Ioan cel Nou ” Suceava

Spitalul Județean ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a anunțat că săptămâna trecută s-a efectuat în premieră la principala unitate spitalicească din județ o nefrolitotomie percutanată într-un singur timp operator la o pacienta de 39 de ani care prezenta
colici renale repetitive și hematurie intermitentă, provocate de un calcul renal (bazinetal ) de 2,1 cm, pacienta externându-se după 5 zile cu stare generala bună, vindecată.
Această tehnică de extragere a calculilor a mai fost realizata la Spitalul Judetean în cadrul secției de urologie în anii precedenți, dar în mai mulți timpi operatori de către medicii urologi Mardari Bogdan și Jurchis Irimie Ionut. Prin realizarea acestei tehnici într-un
singur timp operator scade numărul zilelor de spitalizare și al procedurilor necesare, creând un confort superior pacientului.
Nefrolitotomia percutanată se efectueazș doar în câteva centre universitare și clinici private din România, Spitalul Judetean Suceava beneficiind de aparatura necesară pentru
efectuarea unei astfel de intervenții minim invazive.
Dr Alexei Filip, medic primar urolog a explicat că „ Nefrolitotomia percutanata reprezintă o intervenție chirurgicala minim invaziva, începând cu o incizie la piele de 1-2 cm, prin care medicul urolog va crea un ” tunel ” până în căile renale ( bazinet ), sub control radiologic și ecografic, ulterior introducându-se prin acest „tunel” un instrument numit nefroscop, destinat spargerii pietrelor cu diametrul de peste 2 cm situate în rinichi și prin care se pot extrage fragmentele calcare, astfel scutind pacientul de intervenția urologică clasică, reducând durata spitalizării (cicatrice minimă 1-2 cm, față de incizia clasică de aprox. 10 cm) și dureri postoperatorii minime. Intervenția se desfășoară sub anestezie generală sau rahidiană. Deși este o intervenție minim invazivă, fiind o operație de amploare, poate atrage după sine și posibile complicații, cele mai redutabile fiind infecția urinară, care necesita antibioterapie, și sângerare la nivelul rinichiului, care în proportie de 0,3 % din cazuri poate duce și la extirparea rinichiului”.
Echipa operatorie a fost formata din medicii urologi Alexei Filip, Andrei Ilisei,
Radu Mitelea, împreuna cu asistentele de bloc operator Ioana Bumbu și Loredana Corocăescu, rahianestezia și monitorizarea functiilor vitale fiind asigurate de către medicul ATI Alina Nistor și asistenta Mariana Crihan.
Conducerea Spitalului Judetean Suceava și Consiliul Judetean vor fi permanent
alături de medicii care vor sa facă performanța și vor continua sa sprijine evolutia actului medical sucevean prin achiziționarea de echipamente și instruirea personalului, se dau asigurări în comunicatul de presă transmis.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *