Mopan Suceava
Evenimente

Anchetă polițienească la Bilca, după ce un șofer a călcat cu mașina o pisică, fapta fiind surprinsă pe o cameră de supraveghere și postată pe facebook

Duminică după amiază, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a fost sesizată cu privire la faptul că în spațiul public, pe rețeaua de socializare facebook, a apărut o înregistrare video în care era prezentat faptul că un autoturism a călcat o pisică, pe raza comunei Bilca.
În urma verificărilor efectuate pe raza comunei Bilca, s-a stabilit următoarea situație de fapt:
La data de 14.11.2021, în jurul orelor 14.13, B.F. din comuna Volovăț, în vârstă de 27 ani, cu permis valabil, în timp ce conducea autoturismul marca Seat pe DC 50 D, de pe raza comunei Bilca, a călcat cu roata din față dreapta o pisică de dimensiuni medii, rezultând decesul animalului. Momentul acestui eveniment a fost surprins de către o cameră de supraveghere din apropiere, iar proprietarul camerei de supraveghere a postat imaginile pe rețeaua de socializare Facebook.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”rănirea sau schingiuirea animalelor”, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 205/2004 privind Protecția Animalelor, urmând a se stabili dacă pisica a fost călcată de mașină în mod intenționat sau nu.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *