Mopan Suceava
Evenimente

Câini otrăviți la Dornești

Lucrătorii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Marginea, au fost sesizați de către A.F. din comuna Dornești, , cu privire la faptul că a găsit lângă casa lui doi câini morți, foarte probabil otrăviți.

Bărbatul care a făcut reclamația a explicat polițiștilor  că în curtea acestuia de o perioadă de timp s-au adăpostit doi câini, iar el se ocupa de îngrijirea lor.

La data de 03.11.2021, în jurul orelor 11.30, a găsit mor unul dintre câini. La scurt timp, într-un șanț din spatele curții, l-a găsit și pe cel de-al doilea, de asemenea mort. Mai mult, în seara zilei de 03.11.2021, A.F. a fost informat de către un vecin, că și câinele lui vomită și are o stare de agitație, fapt pentru care l-a transportat pentru a fi tratat la o clinică veterinară din Rădăuți, fără succes , pentru că în scurt timp animalul a pierit.  

A doua zi,pe 4 noiembrie, în jurul amiezii,  un alt câine a fost găsit pe marginea drumului  un alt câine  care prezenta aceleași simptome ca și cei care muriseră în ziua precedentă. Și acesta a fost  dus la aceeași clinică veterinară, în vederea acordării de îngrijiri de specialitate.

La fața locului au fost solicitați lucrători din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și Siguranța Alimentelor – Suceava, fiind prezent și  medicul veterinar în cadrul Circumscripției Sanitare Veterinare – Dornești.

Aceștia au transmis deținătorilor câinilor morți să  îi transporte la  sediul DSVSA Suceava, în vederea efectuării necropsiei și examinării pentru stabilirea cauzei decesului.

Dorneșteanul A.F. s-a conformat și a transportat cadavrele celor doi câini descoperiți inițial, morți în condiții suspecte,  la DSVSA Suceava, pe cheltuiala lui.

Pentru că deținătorii animalelor moarte au suspiciunea că acestea ar fi fost otrăvite, lucrătorii Direcției Sanitare Veterinare și Siguranța Alimentelor – Suceava, vor efectua  necropsia acestora  pentru a stabili cauza morții și în continuare, pentru a se lua măsurile stabilite de lege.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *