Cinci incendii în case de locuit din județul Suceava, în acest sfârșit de săptămână
Nu mai puțin de 5 incendii s-au produs în mai multe localități din județul nostru începând cu după amiaza zilei de vineri și până sâmbătă seară. Majoritatea au avut drept cauză a producerii defecțiuni la instalațiile electrice dar și un coș de fum neizolat sau jarul căzut din sobă.
Casă din Fălticeni arsă din cauza unui coș de fum neprotejat
Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit vineri după amiază, pe la ora 15.00 cu 3 autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din municipiul Fălticeni.
La sosirea echipajelor, ardea acoperișul locuinței, existând pericolul de propagare la întreaga construcție, dar și la alte trei case de locuit, aflate în imediata apropiere.
Incendiul a fost lichidat la ora 15:50.
A ars acoperișul casei, construit din lemn, cu învelitoare din șindrilă bituminoasă, pe o suprafață de aproximativ 100 mp. S-au degradat pereții și instalația electrică de la nivelul mansardei, obiecte de mobilier și bunuri casnice.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de coșul de fum neprotejat coprespunzător față de materialele combustibile.
Șură distrusă de flăcări la Arbore, de la un cablu electric defect
Militarii Gărzii de Intervenție Solca, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Arbore, au intervenit sâmbătă dimineață, la ora 8.30, cu 4 autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Arbore.
La sosirea echipajelor, ardea acoperișul depozitului de furaje, existând pericolul de propagare la casa de locuit și la gospodăria învecinată.
Incendiul a fost lichidat la ora 9:20.
Au ars: acoperișul depozitului de furaje pe 20 mp, o ușă de garaj și aproximativ 10 tone de fân. S-au degradat alte 500 kg de fân și pereții construcției.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric defect.
Grajd distrus de foc, la Budeni, de la jarul căzut din sobă
Pompierii militari de la Punctul de Lucru Dolhasca, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dolhasca, au intervenit sâmbătă înainte de amiază cu 3 autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Budeni.
La sosirea echipajelor, ardea acoperișul adăpostului de animale, cu pericol de propagare la casa de locuit.
Incendiul a fost lichidat la ora 12:45.
Au ars: acoperișul anexei, construit din lemn și acoperit cu azbociment, pe aproximativ 20 mp, precum și o tonă de plante furajere. S-au degradat pereții portanți ai construcției.
Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din sistemul de încălzire (sobă fără acumulare de căldură)
Casă din Volovăț afectată de un incendiu izbucnit la o autoutilitară cu instalația electrică defectă
Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți au intervenit sâmbătă, după ora 14.30, cu 2 autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o autoutilitară, pe raza comunei Volovăț.
La sosirea echipajelor, autovehiculul ardea în întregime, fără pericol de propagare la vecinătăți.
În momentul izbucnirii incendiului, autoutilitara se afla în curtea proprietarului, iar acesta a scos mașina în șosea pentru ca focul să nu se extindă la casă. S-au degradat aproximativ 8 mp dintr-un perete al casei și un tablou electric, dar locuința a fost salvată.
Autovehiculul a ars în proporție de 80%. De asemenea, au ars mărfuri textile din interior.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric cu izolația deteriorată.
Gospodărie distrusă de foc la Baia, de la un scurtcircuit electric
Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu Serviciile Private și Voluntare pentru Situații de Urgență din localitățile Cornu Luncii și Baia, au intervenit sâmbătă seară, pe la 19.30 cu 7 autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Baia.
La sosirea echipajelor, ardea acoperișul casei de locuit și al anexelor, cu pericol de propagare la întreaga locuință.
Incendiul a fost lichidat la ora 23:05.
A ars acoperișul casei și al anexelor pe aproximativ 200 mp. Au mai ars bunuri din gospodărie (aparate electrocasnice, piese auto, scule, obiecte de mobilier), centrala termică și aproximativ o tonă de lemn de foc.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric generat de un cablu electric deteriorat.
Din fericire în niciunul din cele cinci incendii nu s-au înregistrat victime.