Mopan Suceava
Actualitate

Incendiu într-o gospodărie din Panaci, din cauza unui scurt circuit electric. A ars un imobil, o mașină și alte bunuri

Pompierii militari ai Detașamentului Vatra Dornei au intervenit ieri după amiază, după ora 15.00 cu trei autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în comuna Panaci.

La sosirea echipajelor incendiul se manifesta generalizat la o anexă din lemn cu destinație multiplă (garaj, atelier, beci, bucătărie de vară) cu posibilități de propagarea la o casă de locuit, aflată la aproximativ 5 metri distanță.

Au ars anexa pe o suprafață de aproximativ 180 de metri pătrați, un autoturism și alte bunuri aflate în interior. S-a degradat fațada pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați și două uși din PVC.

Din cauza flăcărilor și a temperaturii, s-au degradat fațada casei la o locuință învecinată pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați și elemente de tâmplărie din PVC.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau deteriorat.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *