Mopan Suceava
Actualitate

Monitorul de Suceava: Spitalul Suceava, singurul din țară care permite vizitarea pacienților la ATI-Covid, de către familie

Un articol care ajunge direct la inima oamenilor, cu un anunț care vine să aline, atât cât se poate, zbaterile și speranțele celor care au rude, pacienți Covid, în secția ATI de la spitalul din Suceava, a fost publicat azi în cotidianul Monitorul de Suceava.

Toate dramele pe care le-a provocat pandemia în județul Suceava, i-au determinat pe medicii de la spitalul județean din Suceava să gândească, de data aceasta cu inima, o modalitate prin care bolnavii aflați în stare gravă la ATI, să poată fi vizitați de familie, rude de gradul I.

Conform sursei citate, ”pacienții în stare gravă din Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, inclusiv cei din secția ATI-Covid, pot fi vizitați de membri ai familiei, cu respectarea unor condiții stricte pentru prevenirea infectării cu SARS-CoV-2”.

Managerul spitalului, dr. Alexandru Calancea, a declarat luni pentru Monitorul de Suceava, că decizia a fost luată împreună cu medicul epidemiolog, încă de când a preluat mandatul pentru conducerea interimară a unității medicale, în luna iulie a anului trecut.

 „Am decis că este bine și putem să aprobăm aceste vizite pentru pacienții aflați în stare gravă. Este foarte important ca acești pacienți să aibă suportul celor dragi. Am încercat să suplinim prin prezența medicilor și psihologilor, dar nu este întotdeauna de ajuns. Este foarte important ca cel aflat în stare gravă, în stare critică, să simtă că are suportul celor dragi”, a afirmat dr. Calancea. Pentru aceasta, spitalul a elaborat o procedură care reglementează accesul la pacienții în stare gravă, atât în secția ATI-Covid, cât și în celelalte secții. Accesul se face cu respectarea strictă a regulilor epidemiologice, cu echipare corectă și cu asumarea anumitor riscuri din partea celor care vizitează un pacient. Vizitele sunt permise doar pentru rudele de gradul I și doar o singură persoană poate merge la pacient. „Încercăm să înțelegem nevoia celui care se află în suferință și să-i ameliorăm starea de sănătate. Zilnic, în toate secțiile spitalului sunt cam 10-15 vizite pe zi”, a precizat dr. Calancea.

Coordonatorul secției ATI Covid din spital, dr. Dănuț Barbunc, a explicat că, pentru a vizita un pacient aflat la Terapie Intensivă – Covid, ruda de gradul I a acestuia trebuie să facă o cerere în acest sens către directorul medical și trebuie să semneze un formular că își asumă potențialul risc de infectare.

Articolul, cu datele complete despre această procedură, poate fi citit aici:

https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2021-04-05/Spitalul-Suceava-singurul-din-tara-care-permite-vizitarea-pacientilor-la-ATI-Covid-de-catre-familie

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *