MOTOCICLISTUL ACCIDENTAT VINERI SEARĂ LA CARREFOUR NU AVEA PERMIS ȘI A INTRAT ÎN INTERSECȚIE PE ROȘU

În urmă cu două zile, Suceava – Smartpress a puplicat o știre referitoare la un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unui tânăr care s-a lovit cu motocicleta de stâlpii de seprarare a sensurilor de circulație în zona Carrefour, pe Calea Unirii.  Un cititor martor la evenimentul rutier ne-a transmis un mesaj, oferind detalii din care rezulta că vina producerii accidentului nu ar fi aparținut motociclistului ci unui taximetrist care a intrat în acesta, ieșind din parcarea centrului comercial. Polițiștii suceveni au clarificat printr-un comunicat de presă, modul în care s-au petrecut lucrurile. A rezultat că motociclistul de 24 de ani nu avea permis de conducere și, mai mult, a intrat în intersecție pe culoarea roșie a semaforului. Prezentăm în cele ce urmează rezultatele cercetărilor realizate la fața locului de polițiștii:

”La 27.07.2018, ora 19:40, pe strada Calea Unirii, din mun. Suceava, un tânăr de 24 ani, localnic, fără permis de conducere, în timp ce conducea motocicleta, când a ajuns la intersecţia semaforizată cu aleea de acces în parcarea unui centru comercial, urmare a nerespectării culorii roşii a semaforului electric, a pătruns în intersecţie şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat de 36 ani, din com. Ipotești, care a pătruns în intersecţie pe culoarea verde a semaforului electric destinat vehiculelor.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a motociclistului.  Conducătorul autoturismului a fost testat la faţa locului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge necesare pentru stabilirea alcoolemiei.

Victimei i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.   În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Please follow and like us:

Un comentariu la „MOTOCICLISTUL ACCIDENTAT VINERI SEARĂ LA CARREFOUR NU AVEA PERMIS ȘI A INTRAT ÎN INTERSECȚIE PE ROȘU

  • 29 iulie 2018 la 11:33
    Permalink

    Aproape toate accidentele cu motociclisti sunt de trecut ca vinovăție în contul Politiei Rutiere. Pentru motociclisti nu exista reguli de circulatie speciale, dar cam toti motociclistii circulă după reguli de circulatie speciale (cum ar fi strecurarea pe linia care separa benzile, printre coloane, depasirile riscante, motoarele tunate…), iar politistii de la Rutieră tolereaza situatia, sunt chiar admiratori ai nesabuintei motociclistilor, multi dintre ei fiind motociclisti tot asa cum sunt si conducatori de autoturisme inmatriculate in Bulgaria.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *