Mopan Suceava
Actualitate

Niciun loc liber în sectoarele Covid la spitalele din Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc. 348 balnavi Covid internați în spitalele județului

Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 la nivelul județului Suceava este de 348 iar numărul persoanelor suspecte de Covid-19 este de 70.

În spitalele din județ  sunt disponibile 108 de locuri libere Covid și 146 locuri pentru zona tampon.

În ultimele 24 de ore au fost internate 14 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 32 persoane declarate vindecate.

Cu toate acestea, la spitalele municipale din Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc un mai există niciun pat liber pentru pacienții din sectorul Covid.

Din totalul celor 509 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 176 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 58 pacienți sunt în zona tampon și 275 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Din cei 176 pacienți diagnosticați Covid-19:

– 15 prezintă forme ușoare;

– 88 prezintă forme medii ale bolii;

– 57 prezintă forme severe;

– 16 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI (dintre aceștia 5 pacienți sunt ventilați neinvaziv și 3 ventilați invaziv).

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 369 paturi libere, din care 63 pentru pacienți Covid-19, 179 în sectorul non-Covid și 127 pentru zona tampon.

La unitatea ATI sunt disponibile 4 paturi pentru pacienți Covid, sunt 25 ventilatoare libere, din care 12 pentru pacienții Covid-19, și 13 pentru pacienții non-Covid.

La Spitalul Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 95 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (12 cu forme ușoare, 71 prezentând forme medii, 10 forme grave și 2 pacienți în formă critică), 8 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 0 locuri în sectorul Covid. La unitatea ATI sunt internati 2 pacienți.

La Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați un număr de 26 pacienți diagnosticați cu Covid-19, dintre aceștia 20 prezintă forme medii și 6 forme grave, 1 persoană suspectă de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 0 locuri în sectorul Covid.

La Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați un număr de 14 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (10 forme medii și 4 cu forme grave) și 2 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere un număr de 13 locuri în sectorul Covid.

La Spitalul Orășenesc Gura Humorului sunt internați un număr de 19 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (8 cu forme ușoare și 11 prezentând forme medii) și 1 persoană suspectă de infecție cu noul coronavirus, fiind libere un număr de 25 locuri în sectorul Covid.    

La Spitalul Boli Cronice Siret sunt internați 18 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (11 cu forme ușoare și 7 persoane cu formă medie), 0 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere un număr de 7 locuri în sectorul Covid.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *