Mopan Suceava
Evenimente

O bătrână de 85 de ani din Dumbrăveni a murit dormind, într-un incendiu casnic, provocat de supra – încălzirea sobei din camera în care se odihnea

Lucrătorii Poliției Orașului Salcea au fost sesizați prin 112, acum două zile, de către un bărbat din comuna Dumbrăveni, despre un incendiu produs la locuința mătușii  sale, o femeie de 85 de ani, din aceeași localitate.

 Bătrâna locuia singură, fiind ajutată la treburile gospodărești de doi nepoți. În data de 18.01.2021, în jurul orelor 19.00, Nepoata a fost la mătușa sa și i-a făcut focul în soba de teracotă, i-a adus lemne, pe care le-a depozitat într-o lada lângă sobă.

La data de 19.01.2021, în jurul orelor 08.00, când a venit la mătușa sa, a observat ușa și pereții camerei afumați, urme de foc lângă sobă și pe pat, iar pe femeia bătrână în pat, posibil decedată. Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul celei în cauză.

Au fost solicitați pompierii din cadrul I.S.U. Suceava, care au stabilit că împrejurarea determinantă a incendiului s-a datorat efectului termic a sobei de teracotă, prin acumulare de căldură, ce a aprins mai multe materiale textile aflate în proximitate.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *