Mopan Suceava
Evenimente

Șofer care transporta cu repetiție lemn de foc, pe același aviz, prins de polițiști la Putna

În după amiaza zilei de ieri, 19.08.2019, la ora 17.42, polițiștii SPR Gălănești, în timp ce executau activități de patrulare, pe raza comunei Putna, au oprit pentru control, autoutilitara marca Ford Transit, condusă pe DN 2 H, din direcția Putna spre Vicovu de Sus, de un tânăr de 20 ani, din comuna Bilca, care transporta material lemnos, respectiv lemn de foc de esență foioase.

Cu ocazia verificărilor efectuate, șoferul a prezentat pentru materialul lemnos transportat un aviz de însoțire secundar emis de o societate comercială cu sediul în comuna Putna la data de 19.08.2019, ora 11:18 pentru cantitatea de 2,50 metri cubi lemn de foc, speciile fag și paltin.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului de material lemnos s-au efectuat verificări stabilindu-se faptul că în cursul zilei de 19.08.2019, bărbatul a mai efectuat un transport de material lemnos pentru care s-a emis avizul de însoțire prezentat, la data și ora opririi în trafic, susnumitul efectuând un alt transport de material lemnos în baza aceluiași aviz de însoțire.

Având în vedere acest aspect transportul a fost condus la Atelierul de Prelucrare a lemnului ce aparține de Ocolul Silvic Putna unde s-a solicitat sprijinul unui inginer silvic din cadrul acestui ocol silvic, care în urma inventarierii materialului lemnos a stabilit faptul că volumul total al acestuia este de 2.48 m.c. lemn foc foioase, speciile fag și paltin, în valoare de 394.72 lei.

Bărbatul a fost sancționat contravențional, iar materialul lemnos a fost confiscat, fiind predat în custodia Ocolului Silvic Putna.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *