Mopan Suceava
Evenimente

Un băiețel de un an din Mitocu Dragomirnei a ajuns la spital după ce a fost lovit de o oaie, în stâna familiei

La data de 15.03.2022, orele 14.10, polițiștii au fost sesizați că la Spitalul Județean Suceava a fost adus un băiețel de un an din comuna Mitocu Dragomirnei, acesta prezentând traumatism cranio-facial, ca urmare a unei lovituri primite de la o oaie.

Polițiștii au stabilit că  tatăl copilului care locuiește împreună cu soția și cei șapte copii minori în comuna Mitocu Dragomirnei, deține circa 500 de oi. La data de 15.03.2022, în jurul orelor 12.00, în timp ce părinții lucrau  în adăpostul ovinelor, băițelul în vârstă de 1 an a intrat după părinți, iar la un moment dat a fost lovit de unul dintre animale în zona capului.

Minorul a fost transportat de către părinți la UPU din cadrul Spitalului Județean Suceava, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”, acesta urmând a fi soluționat procedural de către lucrătorii secției de poliție Adâncata.

Please follow and like us:

One thought on “Un băiețel de un an din Mitocu Dragomirnei a ajuns la spital după ce a fost lovit de o oaie, în stâna familiei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *