Mopan Suceava
Administratie

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava: Trenul Metropolitan în Suceava – soluția în lucru pentru rezolvarea problemei traficului rutier

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a anunțat că în perioada următoare va fi actualizată documentația de mobilitate, pentru detalierea proiectului trenului metropolitan.

„Indiferent câte măsuri vom lua pe linia fluidizării traficului rutier; rute alternative, parcări supraterane, sensuri unice să nu ne facem iluzii că va fi rezolvată în totalitate problema traficului rutier, având în vedere că de la zi la zi valoarea traficului crește, iar în perspectivă autostrăzile vor aduce trafic și mai mare în Zona metropolitană Suceava”, a precizat Ion Lungu.

O soluție practicată în occident sunt trenurile metropolitane, a mai spus acesta.

Municipalitatea suceveană, fiind nod urban și având peste 100.000 de locuitori, poate conform legii promova un asemenea proiect.

„Putem dezvolta un proiect de tren ușor în asociere cu CFR-ul si Consiliul Județean Suceava, pe relația Suceava –Verești, Suceava – Dărmănești, Suceava Șcheia -Stroiești care să deservească și localitățile limitrofe.

Am avut discuții la București în acest sens cu domnul Ștefan-Adrian Roșeanu, șeful Autorității pentru Reformă Feroviară, care se ocupă de acest subiect din partea CFR. SA. la nivel național.

Sunt convins că acest subiect poate stârni controverse, dar în perspectivă este necesar.

În Europa acest tip de transport reprezintă viitorul”, a mai transmis Ion Lungu.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other