Mopan Suceava
Social

Nadia Crețuleac, director DJASPC Suceava: ”Rămâne o prioritate stabilitatea emoțională și a moralului colegilor noștri”. Scrisoarea Mădălinei Turza, președinta ANDPDCA, angajaților DGASPC din țară

Directorul executiv al Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Nadia Crețuleac a anunțat că toți   șefii de centre sau servicii din centrele de tip rezidențial pentru copii și adulți, din serviciile multifuncționale pentru copii, tineri, cuplu mamă-copil, victime ale violenței domestice, au fost înștiințați de către conducerea Direcției,  cu privire la prevederile Ordonanței militare nr. 8, care vizează activitatea centrelor de tip rezidențial, și în termenul stabilit, se vor organiza și pune în aplicare toate prevederile acestei ordonanțe.

”Este o perioadă care ne pune, tuturor, la încercare, răbdarea, credința și mai ales profesionalismul cu care suntem datori să îi îngrijim pe cei care depind de activitatea și dăruirea noastră, de aceea menținem permanent legătura cu șefii de centre și servicii în vederea asigurării  tuturor nevoilor identificate cu privire la  materialele de protecție și produse de igienă necesare pentru menținerea unui mediu securizat atât pentru beneficiari cât și pentru personalul din centre”.

Nadia Crețuleac a mai arătat că rămâne o prioritate stabilitatea emoțională   precum și a moralului celor  care lucrează direct cu beneficiarii noștri, de aceea se menține  permanent legătura telefonic, pe email sau prin grupurile de whatsapp  organizate de către fiecare șef de centru cu personalul din subordine.

 ”Pe lângă mesajul de mulțumire adresat de conducere, personalului care lucrează în cadrul centrelor și serviciilor noastre, am transmis și o scrisoare adresată de către Mădălina Turza, președinta ANDPDCA, tuturor  angajaților DGASPC din țară.

Mulțumiri adresăm pe această cale tuturor celor care ne sprijină în activitatea noastră, celor care se implică în ajutorarea și sprijinirea persoanelor vulnerabile (copii, persoane vârstnice, familii fără venituri, persoane cu dizabilități) din comunitate, care în această perioadă au nevoie de suport material dar și emoțional pentru a trece mai ușor peste această perioadă , a transmis directorul executiv al DJASPC Suceava, Nadia Crețuleac.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *